Depăgubiri consistente pentru pasagerii avionului răsturnat la aterizare în Canada. Suma pe care compania Delta Air Lines o oferă supraviețuitorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Delta Air Lines oferă 30.000 de dolari fiecărui pasager aflat la bordul avionului care a aterizat forțat luni în Toronto. Toți au supraviețuit incidentului, deși unii s-au ales cu răni, relatează BBC.

Cauza incidentului rămâne neclară. FOTO: captură video

La aterizarea în orașul canadian, avionul a alunecat pe pistă în flăcări, s-a răsturnat și s-a oprit cu roțile în sus. Majoritatea pasagerilor au reușit să scape nevătămați. Cauza incidentului rămâne neclară și face obiectul unei investigații. Zborul transporta 76 de pasageri și patru membri ai echipajului și plecase din Minneapolis, SUA, înainte de aterizarea forțată în Canada.

Un purtător de cuvânt al Delta Air Lines a precizat că despăgubirea de 30.000 de dolari nu are condiții și nu afectează drepturile clienților.

Avocatul Vincent Genova a declarat că grupul de reclamanți se așteaptă la o rezolvare rapidă și echitabilă. Într-un e-mail adresat BBC, Genova a precizat că despăgubirea de 30.000 de dolari reprezintă o plată anticipată menită să ajute victimele accidentului aviatic să facă față dificultăților financiare imediate, iar Delta intenționează să deducă această sumă din orice alte despăgubiri stabilite ulterior.

Există precedente pentru astfel de plăți. În 2013, Asiana Airlines a oferit pasagerilor unui avion prăbușit în San Francisco 10.000 de dolari ca despăgubire inițială. Anul trecut, Alaska Airlines a oferit 1.500 de dolari pasagerilor afectați de desprinderea unei uși în timpul unui zbor deasupra orașului Portland, scrie BBC.

Echipajul a acționat eroic, spune șeful Delta

După incidentul din Toronto, echipajul și echipele de intervenție au fost lăudați pentru reacția rapidă care a permis evacuarea în siguranță a pasagerilor din epava avionului. De asemenea, măsurile de siguranță ale aeronavei au fost apreciate pentru că au prevenit pierderea de vieți omenești.

Toți cei 21 de pasageri care au fost transportați la spital au fost externați până joi dimineață, potrivit companiei aeriene.

Șeful Delta, Ed Bastian, a declarat pentru CBS News, partenerul american al BBC, că echipajul era experimentat și bine pregătit pentru orice situație. El a subliniat că echipajul a acționat eroic, dar conform așteptărilor, având în vedere că siguranța este fundamentul sistemului Delta. Totodată, el a precizat că Delta continuă să sprijine persoanele afectate.

„Un eveniment extrem de violent”

Experții care au analizat imaginile incidentului au sugerat mai multe posibile cauze ale accidentului, printre care condițiile meteorologice severe de iarnă și viteza mare de coborâre.

Un pasager a descris impactul ca fiind „un eveniment extrem de violent”, în timp ce altul a relatat că se putea auzi sunetul metalului frecându-se de beton. Un alt martor a spus că pasagerii au rămas agățați cu capul în jos în scaune, „ca liliecii”.

Înregistratorul de voce din cabină și înregistratorul de date ale zborului au fost recuperate din epavă. Investigația este condusă de Consiliul pentru Siguranța Transporturilor din Canada (TSB), cu sprijinul oficialilor americani. Miercuri seara, epava a fost îndepărtată de pe pista aeroportului.

Accidentul a fost al patrulea incident aviatic major în America de Nord într-un interval de trei săptămâni. Miercuri, un alt accident a avut loc în Arizona, unde două persoane și-au pierdut viața în urma coliziunii dintre două avioane de mici dimensiuni.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate