Analiză De ce Rusia și China nu intervin în tensiunile dintre Venezuela și administrația Trump?

„Axa autoritară” pare slăbită de războiul din Ucraina și concentrată pe propriile negocieri comerciale, scrie The Wall Street Journal.

Timp de aproape două decenii, Venezuela a încercat să construiască o rețea de parteneri antiamericani — de la Rusia și China la Cuba și Iran — în speranța formării unui echilibru global capabil să contracareze influența Washingtonului. Însă, potrivit analizei realizate de jurnalista Kejal Vyas, planul nu a dat rezultatele dorite.

Astăzi, în timp ce președintele Nicolás Maduro se confruntă cu o creștere a prezenței militare americane, despre care Donald Trump afirmă că urmărește înlăturarea sa, principalii aliați ai Caracasului oferă cel mult sprijin simbolic. Situația amintește, notează publicația, de reacția lor în momentele de tensiune maximă pentru Iran, care s-a regăsit singur în fața loviturilor Israelului și Statelor Unite.

Ryan Berg, director al Programului pentru Americi din cadrul Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale de la Washington, afirmă că „așa-numita axă a autoritarismului pare mult mai solidă în perioadele de calm, dar în momentele de criză se dovedește aproape inexistentă”.

În ultimele zile, în pofida desfășurării unei flotile americane în apropierea coastelor Venezuelei, reacțiile din partea statelor aliate s-au limitat la mesaje ceremoniale — printre acestea și o scrisoare din partea liderului nicaraguan Daniel Ortega, trimisă chiar de ziua lui Maduro, pe 23 noiembrie.

Reacția Washingtonului și impactul regional

Administrația Trump nu a precizat dacă operațiunile americane se vor extinde la lovituri asupra teritoriului Venezuelei. În ultimele trei luni, atacurile asupra unor ambarcațiuni suspectate de trafic de droguri în Marea Caraibilor și Oceanul Pacific au provocat peste 80 de decese. Criticii acțiunilor afirmă că acestea echivalează cu execuții extrajudiciare și provoacă îngrijorare în rândul aliaților Statelor Unite, tot mai reticenți să împărtășească informații de intelligence.

Potrivit analiștilor, capacitatea aliaților Venezuelei de a interveni direct este limitată. Cuba, Iran și Nicaragua se confruntă cu dificultăți economice severe. Rusia și China — cei mai influenți parteneri ai Caracasului — au sprijinit anterior țara sud-americană cu echipamente militare, instruire și asistență financiară, însă resursele lor sunt în prezent restrânse.

Surse citate de WSJ afirmă că Rusia continuă să ofere sprijin tehnic pentru aeronave și sisteme de apărare antiaeriană. În același timp, două petroliere identificate de Uniunea Europeană ca transportând petrol rusesc supus sancțiunilor au sosit recent în Venezuela, aducând condensat necesar pentru procesarea petrolului greu — crucial pentru exporturile către China.

Totuși, experții subliniază că aceste acțiuni au un impact limitat în cazul unei confruntări directe cu Statele Unite.

Presiuni economice și priorități internaționale

Moscova este afectată de costurile războiului din Ucraina, iar Beijingul se confruntă cu încetinirea economică internă. În plus, negocierile comerciale și diplomatice pe care cele două state le poartă cu administrația Trump reduc disponibilitatea de a investi capital politic într-o criză legată de Venezuela.

Vladimir Ruvinski, profesor de relații internaționale la Universitatea Icesi din Columbia, afirmă că „Rusia nu va putea oferi mai mult sprijin Venezuelei decât a făcut-o deja”.

Un model similar s-a observat și în cazul Iranului: deși Rusia și China au oferit sprijin diplomatic în timpul conflictului de 12 zile dintre Teheran și Israel, nu au intervenit militar, nici după loviturile americane din iunie asupra unor obiective nucleare iraniene.

Schimbarea echilibrului economic

În perioada lui Hugo Chávez, resursele petroliere ale Venezuelei au permis construirea unor legături economice extinse cu Beijingul, Havana și Teheranul. Însă, după preluarea puterii de către Maduro în 2013, scăderea producției petroliere și crizele interne au provocat un colaps economic, generând îndoieli în rândul creditorilor.

Chiar și așa, unii parteneri au continuat să ofere sprijin punctual. Iranul a trimis transporturi reduse de combustibil pentru a compensa deficitul intern, iar Rusia a preluat o parte din operațiunile de comercializare a petrolului pe piața neagră. Atât Moscova, cât și Beijingul au menținut recunoașterea diplomatică a lui Maduro, chiar și după ce Statele Unite au considerat că alegerile prezidențiale din iulie 2024 au fost fraudate.

China, însă cel mai important creditor și cumpărător de petrol venezuelean, a redus substanțial volumul investițiilor după 2013. Numeroase proiecte de infrastructură au fost abandonate, iar rambursarea datoriilor depinde acum aproape exclusiv de livrările de petrol.

Margaret Myers, expertă în relațiile Asia–America Latină la Inter-American Dialogue, afirmă că Beijingul se află într-o „capcană a creditorului”, în condițiile în care perspectivele de recuperare a investițiilor depind de stabilitatea politică internă a Venezuelei.

Evanan Romero, fost viceministru al energiei și consultant al opoziției, spune că un eventual guvern post-Maduro ar putea reorienta exporturile către Statele Unite, ceea ce ar diminua semnificativ rolul Chinei.

„Dacă SUA redeschid piața pentru petrolul venezuelean, nu există motivație economică pentru a continua exporturile către China. A fost o decizie ideologică, nu una comercială”, afirmă Romero.