Analiză De ce diplomația lui Trump în Gaza nu poate funcționa în războiul global și necontrolabil din Ucraina

Sfârșitul războiului din Gaza l-a readus în prim-plan pe președintele american Donald Trump, de data aceasta în ipostaza de pacificator. Vizita sa la Ierusalim, salutată de lideri israelieni și arabi drept momentul „președintelui păcii”, a alimentat ideea că un succes diplomatic poate deschide calea către altul. „Dacă un război poate fi oprit într-o regiune, atunci sigur pot fi oprite și altele”, scria președintele ucrainean Volodimir Zelenski înaintea turneului lui Trump în Orientul Mijlociu.

Dar Gaza a fost un conflict limitat geografic, desfășurat într-o fâșie îngustă de teritoriu, unde epuizarea forțelor și presiunea externă au făcut posibilă o încetare a focului. Ucraina, în schimb, este scena unui război continental, conectat la sisteme globale de energie, finanțe și securitate — un conflict în care niciun actor individual nu poate impune pacea.

Război negociabil vs. conflict sistemic

În Orientul Mijlociu, Trump a putut exercita presiune asupra premierului israelian Benjamin Netanyahu și a mobilizat actori regionali precum Egiptul, Qatarul și Turcia pentru a forța mâna Hamasului. În Europa de Est, nu are pe cine convinge — Vladimir Putin răspunde doar la calcule legate de putere, venituri și supraviețuire.

Eventuala trimitere a rachetelor de croazieră Tomahawk ar putea întări poziția Ucrainei și semnala o reînnoire a determinării Occidentului, dar singure nu vor modifica fundamental calculele Moscovei. Acestea ar trebui însoțite de sancțiuni, tarife și o uzură militară și economică susținută.

Gaza: un conflict care a putut fi controlat

Diplomația americană a avut succes în Gaza tocmai pentru că era un conflict suficient de mic pentru a putea fi controlat. Trump dispunea de pârghii reale și de o rețea de aliați dispuși să își exercite influența. Echipa sa, care i-a inclus pe ginerele Jared Kushner și consilierul Steve Witkoff, a exercitat presiuni directe asupra lui Netanyahu, forțându-l chiar să își ceară scuze în fața Qatarului după un atac israelian în Doha.

„Trump i-a dictat acordul lui Netanyahu... și a stabilit momentul încheierii lui”, a declarat pentru televiziune poloneză Alon Pinkas, fost diplomat israelian.

Și Hamas se afla într-o poziție vulnerabilă — izolat, lipsit de sprijin popular și, potrivit analistei Tahani Mustafa de la Consiliul European pentru Relații Externe, „fără opțiuni reale”. Egiptul, Qatarul și Turcia și-au pierdut răbdarea cu Hamas și i-au transmis că, dacă refuză acordul intermediat de Trump, va pierde sprijinul politic, finanțările și adăpostul oferit pe teritoriile lor.

Fiecare dintre aceste state avea propriile interese: Egiptul se temea de instabilitate la graniță, Qatarul era nemulțumit de implicarea forțată în conflict, iar Turcia dorea să-și reafirme influența regională.

Sub această presiune cumulată, Hamas a cedat. Pacea din Gaza a fost impusă de sus.

Ucraina: un război fără frontiere clare

În schimb, războiul din Ucraina se desfășoară la o scară incomparabil mai largă. Nu este un conflict între actori care depind de protecția marilor puteri, ci o confruntare între două state cu armate, industrii și sisteme politice proprii.

Frontul are o întindere pe peste o mie de kilometri, cu lupte intense în est și sud și atacuri constante cu drone și rachete în adâncul teritoriului ucrainean.

Rusia nu poate fi izolată așa cum a fost Hamas. Controlează teritorii vaste, își produce majoritatea armelor și își finanțează războiul prin exporturile de petrol către China și India. Primește muniție din Coreea de Nord, iar rețele comerciale care evită sancțiunile occidentale mențin fluxurile de bunuri prin Asia Centrală.

„Nu cred că există prea multe lecții de transferat între Gaza și Ucraina,” spune Ben Friedman, analist la Defense Priorities. „Rusia este deja sancționată la un nivel extrem, iar spațiul de manevră economică e limitat.”

Reacția Moscovei la ideea livrării de Tomahawk a fost fermă. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a avertizat că o astfel de acțiune ar depăși o „linie roșie” și ar putea avea „consecințe imprevizibile”.

Spre deosebire de Israel, Rusia nu depinde de protecția sau ajutorul american. Are piețe alternative, furnizori externi și o adâncime strategică ce îi permite să continue războiul.

Limitele diplomației cu Tomahawk

Donald Trump a sugerat că ar putea trimite rachete Tomahawk Ucrainei, afirmând pe 13 octombrie că, dacă războiul „nu se rezolvă”, i-ar putea transmite lui Putin această intenție.

Rachetele Tomahawk, cu rază lungă și precizie înaltă, ar putea lovi adânc în teritoriul rus. Însă pentru Ucraina, mesajul este mai mult psihologic decât militar.

„Avem nevoie de ele, dar asta nu înseamnă că le vom folosi”, a spus președintele Zelenski, indicând că arma ar servi mai degrabă ca instrument de negociere.

În realitate, Ucraina are „șanse aproape nule” să lanseze astfel de rachete, potrivit analistei Jennifer Kavanagh. Stocurile sunt limitate, iar capacitatea tehnică a Ucrainei de a le utiliza este incertă.

Pentru unii analiști, valoarea Tomahawk-urilor este simbolică. Paula Dobriansky, expert în politică externă, le-a numit „un potențial factor de schimbare pentru semnalarea determinării”.

Alții sunt mai sceptici. „Vor forța Rusia să se retragă? Mă îndoiesc,” spune dr. Marina Miron de la King’s College London. Rusia a făcut deja față atacurilor cu Storm Shadow, ATACMS și dronelor. Încă o rachetă nu schimbă fundamental datele conflictului. În cel mai bun caz, poate genera neliniște în rândul elitei de la Kremlin, dar nu modifică echilibrul de forțe.

Presiunea reală: banii, nu rachetele

Adevărata pârghie, spun analiștii, nu stă în armament, ci în bani. Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, afirmă că „pot exista consecințe economice mult mai mari pentru lipsa unui acord de pace.”

Washingtonul și aliații europeni dispun încă de instrumente economice puternice. Se pot impune sancțiuni secundare mai dure firmelor din China, India sau Turcia care sprijină indirect efortul de război rus. De asemenea, pot fi introduse tarife coordonate asupra metalelor, îngrășămintelor și gazelor naturale lichefiate rusești. Se pot înăspri controalele la export pentru a bloca fluxurile de tehnologii occidentale către Rusia prin țări terțe precum Kazahstan sau Armenia.

Un pas cu impact semnificativ ar fi vizarea flotei maritime care transportă petrolul rusesc: peste 600 de petroliere vechi, înregistrate sub pavilioane de conveniență și asigurate prin intermediari opaci din Dubai și Hong Kong.

Blocarea accesului acestor nave la porturi, carburant și servicii de asigurare ar priva Kremlinul de miliarde de dolari lunar — fonduri esențiale pentru continuarea războiului.

Senatorul american Lindsey Graham susține exact acest tip de măsuri, cerând „tarife secundare masive” pentru a reduce drastic profiturile energetice ale Rusiei.

Gaza nu este Ucraina

Acordul intermediat de Trump în Gaza i-a consolidat imaginea de lider capabil să aducă pacea. Dar între Gaza și Ucraina diferențele sunt uriașe: întregul teritoriu al Fâșiei Gaza ar încăpea în Ucraina de peste 1.500 de ori. Iar aceasta este, în esență, dimensiunea reală a provocării cu care se confruntă.