Cum a marcat Coreea de Nord cea de-a 75-a aniversare de la înfiinţarea armatei sale FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coreea de Nord a marcat miercuri, 8 februarie, cea de-a 75-a aniversare de la înfiinţarea armatei sale, cu posibilitatea ca o paradă militară cu rachete balistice intercontinentale să fie organizată în capitala Phenian, relatează agenţia Kyodo.

Liderul Kim Jong-un a vizitat marţi cartierul general al Armatei Populare Coreene împreună cu „respectata sa fiică" şi „a exprimat un nobil tribut şi felicitări calde tuturor ofiţerilor", a declarat miercuri agenţia oficială de presă nord-coreeană KCNA.

El nu a menţionat programul nuclear al ţării sau Statele Unite, într-un discurs rostit în ajunul aniversării. Agenția KCNA a publicat imagini cu o fată despre care se crede că este al doilea copil al lui Kim, Kim Ju Ae, în vârstă de aproximativ 10 ani, şi cu soţia lui Kim, Ri Sol Ju, însoţindu-l pe lider, conform Agerpres.

În noiembrie anul trecut, presa de stat a descris-o pe fată drept „cea mai iubită" şi "preţioasă", alimentând speculaţiile că ea ar putea fi o potenţială succesoare a tatălui ei.

Paradă militară

În discurs, Kim a spus că armata a „înregistrat tradiţia glorioasă, victoria strălucitoare şi epopeea strălucitoare a onoarei" şi şi-a exprimat convingerea că ea „ar apăra remarcabil demnitatea şi măreţia puternicei ţări şi a poporului, cu forţa irezistibilă specifică acesteia", potrivit KCNA.

NK News, un website care oferă ştiri şi analize despre Coreea de Nord, citând înregistrări video filmate în capitală, a arătat că avioane iluminate au zburat deasupra Phenianului în jurul orei 1:00 dimineaţă devreme şi s-a auzit muzică din Piaţa Kim Ir Sen din capitală, în jur de 0:30.

Potrivit NK News, toate acestea sugerează că Coreea de Nord a început o paradă militară, dar este posibil să fi făcut parte din activităţi suplimentare de antrenament.

NK News a scris, la sfârşitul lunii trecute, că mii de civili din Phenian au fost angajaţi într-o practică pentru o paradă militară, pe baza analizei imaginilor din satelit.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist