Criza din Siria: Barack Obama respectă „punctul de vedere” al lui David Cameron

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderii de pe Downing Street şi de la Casa Albă, David Cameron, respectiv Barack Obama. FOTO: AP

Preşedintele american, Barack Obama, a afirmat vineri că respectă în totalitate punctul de vedere al lui David Cameron după ce Parlamentul a blocat implicarea Marii Britanii în posibilele acţiuni militare în Siria, potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt al cabinetului de la Londra.

Cei doi lideri au avut o convorbire telefonică de aproximativ 15 minute, „discuţia fiind una prietenoasă”, informează BBC.

Prim-ministrul Marii Britanii a reiterat faptul că vreau un răspuns clar privind posibilul atac cu arme chimice. De asemenea, potrivit unui purtător de cuvânt de pe Downing Street, Obama a declarat că nu este decis pentru moment asupra măsurilor care vor fi luate privind Siria.

Prim-ministrul a exprimat clar faptul că este necesar un răspuns dur şi robust faţă de crimele de război îngrozitoare comise de regimul Assad în Gouta”, a declarat purtătorul de cuvânt al cabinetului condus de David Cameron.

De asemenea, purtătorul de cuvânt a menţionat că „prim-ministrul a vrut să utilizeze o abordare consensuală în Marea Britanie” şi că guvernul de la Londra a acceptat punctul de vedere al Camerei Comunelor împotriva acţiunii militare britanice.

Secretarul de Stat american, John Kerry, a anunţat vineri că atacul chimic din Siria de la 21 august din apropiere de Damasc a provocat moartea a 1.429 de persoane, dintre care 426 de copii, potrivit datelor obţinute de serviciile de informaţii americane.

Mai multe pentru tine:
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi