Coșmarul unui supraviețuitor al seismului din Maroc: „A trebuit să aleg între a-mi salva părinții sau fiul”
0Tayeb ait Ighenbaz a fost nevoit să aleagă dacă să-și salveze fiul de 11 ani sau părinții atunci când au rămas blocați sub dărâmături după cutremurul din Maroc.
Păstorul de capre dintr-o comunitate mică din Munții Atlas spune că este bântuit de decizia pe care a trebuit să o ia în timpul cutremurului.
Tayeb se afla împreună cu soția sa, cei doi copii și părinții săi vineri seara în mica lor casă de piatră când aceasta a fost zguduită de cel mai mare cutremur din ultimii 60 de ani din țară, potrivit bbc.com.
Casa lui se află acum în ruine.
Încă se mai poate vedea parțial interiorul clădirii, iar el arată spre dărâmături, spunând: "Acolo au fost."
"Totul s-a întâmplat atât de repede. Când a avut loc cutremurul, am fugit cu toții la ușă. Tatăl meu dormea și am strigat la mama să vină, dar ea a rămas în urmă să-l aștepte", își amintește el.
De partea cealaltă, el și-a putut vedea doar soția și fiica.
În timp ce se îndrepta spre clădirea prăbușită, Tayeb și-a găsit atât fiul, cât și părinții săi prinși sub dărâmături. A putut vedea mâna fiului său ieșind printre dărâmături.
A știut că trebuie să acționeze rapid și s-a îndreptat în direcția fiului său Adam, săpând cu disperare printre dărâmături pentru a-l scoate afară.
Când s-a întors spre părinții săi, prinși sub o placă mare de piatră, spune că era prea târziu.
"A trebuit să aleg între părinții mei și fiul meu", spune el cu lacrimi în ochi.
"Nu mi-am putut ajuta părinții, deoarece zidul a căzut peste jumătate din corpurile lor. Este atât de trist. Mi-am văzut părinții murind".
Tayeb arată cu degetul spre petele de pe blugii săi de culoare deschisă, spunând că acesta este sângele părinților săi.
Toate hainele sale sunt în casă și nu a putut să se schimbe de la cutremur.
Familia locuiește acum la rude în corturi improvizate, în apropiere de fosta lor casă. Tayeb spune că toți banii săi se aflau în casă, iar majoritatea caprelor sale au fost ucise.
"Este ca și cum te-ai naște din nou într-o viață nouă. Fără părinți, fără casă, fără mâncare, fără haine", spune el. "Am 50 de ani acum și trebuie să o iau de la capăt".
Nu poate începe să se gândească cum să meargă mai departe, dar își amintește lecțiile pe care părinții săi l-au învățat. "Ei au spus întotdeauna "ai răbdare, muncește din greu, nu renunța niciodată"."
În timp ce vorbim, fiul său Adam vine în fugă, îmbrăcat într-un echipament de fotbal Juventus cu numele lui Ronaldo pe spate, și își înfășoară brațele în jurul tatălui său.
"Tatăl meu m-a salvat de la moarte", spune el zâmbind în sus la el.
La doar câteva minute mai jos pe drum, spre orașul Amizmiz, un alt tată și fiu stau cu brațele înfășurate unul în jurul celuilalt.
Abdulmajid ait Jaefer spune că se afla acasă cu soția și cei trei copii când a avut loc cutremurul și "podeaua a căzut".
Fiul său, Mohamed, în vârstă de 12 ani, a reușit să iasă din clădire, dar restul familiei a rămas blocată.
Abdulmajid spune că picioarele sale au fost prinse sub dărâmături, dar a fost scos de un vecin. A petrecut apoi două ore încercând să-și salveze soția și una dintre fiicele sale. Ambele erau moarte când le-a scos dintre dărâmături.
A doua zi, trupul celeilalte fiice a fost, de asemenea, scos din dărâmături.
Abdulmajid, în vârstă de 47 de ani, doarme acum sub o prelată peste drum de casa sa.
El poate vedea bucătăria, cu frigiderul încă în picioare și hainele atârnate la uscat.
El spune că nu poate părăsi zona pentru că trebuie să "stea de pază" pentru bunurile sale și pentru amintirile vieții sale de acolo.
"Este bucătăria mea și frigiderul meu. Eram cu toții acolo. Acum doar mă uit la ele", spune el.
Înainte de vineri, Abdulmajid spune că "nici măcar nu visase vreodată la un cutremur. Chiar și acum, nu-mi vine să cred".
În timp ce vorbim, mașinile se opresc lângă noi și oamenii se apleacă pentru a prezenta condoleanțe. Alții care merg pe stradă se opresc să îi îmbrățișeze pe tatăl și soțul în doliu.
"Erau cinci persoane în familia mea. Acum sunt doi", îmi spune el cu tristețe.
"Deocamdată, mă gândesc la un singur lucru: la fiul meu".