Condamnare la moarte pentru un bărbat din Tunisia acuzat că l-a criticat pe Facebook pe președintele Kais Saied
0Un bărbat din Tunisia a fost condamnat la moarte după ce a publicat pe Facebook mesaje critice la adresa președintelui Kais Saied, notează Reuters.
Un tribunal din Tunisia a decis condamnarea la moarte a lui Saber Chouchane, un muncitor zilier de 56 de ani, acuzat că ar fi insultat președintele țării și ar fi amenințat securitatea statului prin postările sale pe rețelele sociale. Cazul a fost confirmat de avocatul său, Oussama Bouthalja, și de reprezentanți ai organizațiilor pentru drepturile omului.
Decizia este considerată fără precedent în Tunisia, unde libertatea de exprimare s-a restrâns semnificativ după ce președintele Kais Saied și-a consolidat puterea începând din 2021. Potrivit avocatului, Chouchane, care are o educație modestă, obișnuia să publice mesaje critice la adresa președintelui până la arestarea sa, în urmă cu un an.
Hotărârea judecătorului de la instanța din Nabeul a fost catalogată drept „șocantă”, iar apărarea a depus deja apel. „Nu ne vine să credem. Familia noastră trăia deja în sărăcie, iar acum ne confruntăm și cu această nedreptate”, a declarat fratele condamnatului, Jamal Chouchane.
Cazul a declanșat reacții puternice în spațiul public, mulți acuzând autoritățile că încearcă să reducă la tăcere criticii regimului și să inducă teamă în rândul populației. Organizațiile pentru drepturile omului avertizează că astfel de decizii riscă să limiteze și mai mult libertatea de exprimare și să adâncească tensiunile politice din țară.
De la preluarea puterii prin decret și dizolvarea parlamentului, președintele Saied a fost acuzat de opoziție că a instaurat un regim autoritar, descris de adversarii săi drept o „lovitură de stat”. Numeroși lideri politici etichetați de șeful statului drept „trădători” au ajuns deja în închisoare pe baza unor acuzații diverse.