Cele două Corei, reunite: familiile despărţite de războiul civil se întâlnesc după 60 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Familii coreene, reunite. FOTO Getty Images

Familiile din Coreea de Nord şi cea de Sud, separate timp de şase decenii din cauza războiului în peninsulă, se reunesc joi în cadrul unui eveniment emoţionant. Vârstnici coreeni au probabil ultima şansă de a-şi îmbrăţişa fraţii, copiii şi nepoţii, după ce oficialii celor două Corei au anulat de mai multe ori această reuniune.

Aproximativ 80 de vârstnici sud-coreeni au călătorit joi cu familiile lor înspre ţara vecină, pentru a-şi reîntâlni rudele pierdute în urma războiului intercoreean din 1950-1953. Autorităţile din Seul au spus că aşteptau aproximativ 180 de nord-coreeni care să ia parte la eveniment, relatează agenţia Associated Press.

Televiziunea sud-coreeană, care a însoţit familiile la graniţa dintre cele două ţări, au transmis imagini cu femei în vârstă, îmbrăcate în rochii coreene tradiţionale, îmbrăţişându-se şi vorbindu-şi emoţionate, în timp ce bărbaţi cu părul încărunţit îşi ştergeau lacrimile cu batiste. Mai mult, un bătrân a fost adus pe o targă, înfăşurat într-o pătură, pentru a-şi reîntâlni rudele.

De-a lungul zilei sunt planificate mai multe reuniuni asemănătoare. Această rundă de întâlniri este prima din 2010 până în prezent, deşi Coreea de Nord păstrează o atitudine ostilă faţă de ţara vecină, lansând adesea o retorică beligerantă.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două