Casa Albă: Rusia, tot mai izolată internaţional prin alianţa cu Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Purtătorul de cuvânt, Sean Spicer şi consilierul pe securitate, Steve Banon/ Foto: EPA

Purtătorul de cuvânt al administraţiei Trump amplifică presiunea asupra Rusiei cu privire la atacul chimic din Siria de săptămâna trecută, denunţând izolarea internaţională a Moscovei şi susţinând că aceasta încearcă să mute vina de la regimul preşedintelui Bashar al-Assad.

„Rusia este complet izolată atunci când vine vorba de susţinerea preşedintelui Assad”, a declarat Sean Spicer reporterilor.

Atacul cu arme chimice ce a ucis 87 de persoane şi acuzaţiile Rusiei că grupările de rebeli şi nu regimul de la Damasc sunt responsabile a înrăutăţit şi mai rău relaţiile dintre cele două ţări, în condiţiile în care se vorbea de un posibil reset iniţiat de noua administraţie Trump.

„În acestă situaţie particulară, fără îndoială, Rusia este izolată. Aceştia s-au aliniat cu Coreea de Nord, Siria şi Iran. Acesta nu este un grup de ţări cu care cineva ar vrea să se alieze. Cu excepţia Rusiei, restul sunt state eşuate”, a adăugat Sean Spicer.

În urma atacului de vineri împotriva Siriei, administraţia Trump şi-a schimbat radical poziţia faţă de regimul preşedintelui Assad, la doar câteva zile după ce anunţase că principalul scop strategic îl reprezintă înfrângerea Statului Islamic, şi nu schimbarea de regim în Siria.

„Nu văd cum Siria va deveni o ţară paşnică şi stabilă cu Assad în frunte”, a completat purtătorul de cuvânt al administraţiei, înainte de a sublinia „nu văd un viitor în care Siria să-l aibă pe Assad ca preşedinte”.

Alţi oficiali de la Casa Albă au acuzat ieri Rusia că încearcă să mute vina de pe preşedintele Assad pentru atacul cu arme chimice. Autorităţile americane susţin că forţele fidele preşedintelui Siriei au recurs la utilizarea acestor arme pentru a demoraliza şi a pune presiune pe forţele rebele ce avansau în zona în cauză.

Până acum Rusia a luat apărarea regimului Assad împotriva acuzaţiilor venite de la Washington, afirmând că nu există nicio dovadă care să susţină asemenea acuzaţii.

„Acuzaţiile Rusiei vin în logica clasică a mutării vinei ce planează asupra regimului Assad şi în a submina credibilitatea oponenţilor acestuia”, a declarat un oficial american.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort