Avioane de luptă ruseşti au intrat în Siria cu transmiţătoarele oprite, pentru a evita detectarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un oficial american a declarat pentru CNN că avioane de luptă ruseşti şi-au oprit dispozitivele de emisie-recepţie în timp ce intrau în Siria, încercând aparent să evite detectarea. Oficialul a adăugat că avioanele au zburat foarte aproape de un avion de transport care avea transmiţătorul pornit şi funcţional.

Sateliţii americani au văzut imediat că avioanele au intrat în Siria, notează CNN. În cursul weekendului, s-a estimat că avioanele de luptă se află pe drum spre Siria. Oficialul american a declarat că ruşii au început şi să trimită drone în recunoaştere, în oraşul sirian de coastă Latakia.

Fără a exista lupte cu organizaţia teroristă în acea zonă, situaţia naşte întrebări serioase despre intenţiile ruşilor în Siria. Acţiunea ruşilor pare mai degrabă realizată să-l susţină pe Bashar al-Assad, preşedintele sirian, decât să lupte împotriva teroriştilor din Statul Islamic, continuă CNN.

Întrebat ce măsuri se vor lua, secretarul Apărării SUA, Ashton Carter a declarat reporterilor CNN că „trebuie să vedem ce vor face ruşii“. Carter a spus şi că speră ca Rusia să lupte împotriva Statului Islamic, „dar să torni benzină în războiul civil din Siria nu este productiv din punctul nostru de vedere“, a adăugat el.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul