Analiză Atacurile americane și israeliene au „fragmentat” guvernul iranian, slăbindu-i capacitatea decizională
0Loviturile lansate de Statele Unite ale Americii și Israel au „fragmentat” mecanismul de putere de la Teheran, slăbind capacitatea regimului de a lua decizii și de a coordona reacții de amploare, scrie The New York Times, citând oficiali familiarizați cu evaluările serviciilor de informații occidentale.
Pe fondul unei coordonări tot mai precare, negociatorii iranieni par să opereze într-un vid de autoritate: nu este clar nici până unde pot merge cu concesiile, nici cine are, în mod real, ultimul cuvânt la Teheran.
La mai bine de patru săptămâni de la debutul conflictului, bilanțul este sever — zeci de oficiali de rang înalt și adjuncții lor au fost eliminați. Cei rămași în viață evită contactul direct și comunică fragmentar, temându-se că orice apel sau mesaj ar putea fi interceptat și transformat într-o țintă pentru noi lovituri aeriene.
Deși structurile de securitate și armata continuă să funcționeze formal, capacitatea regimului de a elabora strategii coerente sau politici pe termen mediu este vizibil erodată.
Administrația condusă de Donald Trump susține că la Teheran s-a instalat, de facto, o nouă echipă de conducere și încearcă să forțeze o înțelegere rapidă. Însă tocmai această dezorganizare internă complică negocierile: cu cât procesul decizional devine mai greoi, cu atât Iranul pare mai puțin capabil să răspundă coerent sau să accepte compromisuri majore.
Schimbările de la vârf creează ambiguitate inclusiv pentru propriii emisari: aceștia ar putea să nu știe exact ce mandat au sau cui trebuie să se adreseze în lanțul decizional.
Consolidare a aripii dure din cadrul Corpul Gardienilor Revoluției Islamice
În paralel, oficialii americani observă o consolidare a aripii dure din cadrul Corpul Gardienilor Revoluției Islamice, care ar fi ajuns să exercite o influență mai mare decât liderii religioși ce conduc formal statul.
Rămâne însă neclar dacă există o figură capabilă să negocieze și, mai ales, să impună o eventuală înțelegere în interiorul sistemului. Foști oficiali americani mizează pe presiunea economică: Iranul ar putea accepta un acord doar în momentul în care costurile războiului devin insuportabile. Deși pierderile sunt deja considerabile, percepția de „înfrângere” nu pare încă instalată.
Pe 30 martie, Trump a ridicat din nou miza, sugerând extinderea conflictului și evocând posibilitatea unei acțiuni asupra insulei Kharg Island, principalul hub de export petrolier al Iranului.
Haosul comunicațional alimentează o atmosferă de neîncredere și paranoia în rândul liderilor rămași, care evită chiar și convorbirile telefonice de teamă că sunt monitorizați de serviciile israeliene.
Conflictul a debutat cu un atac israelian asupra centrului de comandă, în urma căruia a fost ucis liderul suprem Ali Khamenei, alături de o parte semnificativă a elitei de securitate națională. Potrivit oficialilor americani, printre victime s-au numărat și funcționari considerați mai pragmatici — o pierdere care a rupt punțile de comunicare dintre armată, serviciile de securitate și factorii politici civili.
Succesorul său, Mojtaba Khamenei, rămâne o prezență opacă. Nu a apărut public, iar evaluările serviciilor de informații sugerează că ar fi rănit. Unele surse merg mai departe și afirmă că rolul său ar putea fi mai degrabă simbolic, deciziile fiind luate, în realitate, de conducerea militară supraviețuitoare.
Un oficial american de rang înalt a confirmat că sistemul de comandă iranian a suferit avarii serioase. Totuși, Iranul anticipase un asemenea scenariu și dezvoltase anterior o structură descentralizată, care permite comandanților locali să acționeze autonom, chiar și în lipsa unor ordine directe de la Teheran.
Comandanții regionali, ținte prioritare pentru Washington
Tocmai acești comandanți regionali au devenit acum ținte prioritare pentru Washington. Cu toate acestea, Iranul a demonstrat că își păstrează capacitatea de a lovi — exemplu fiind atacul recent asupra bazei aeriene Prince Sultan Air Base din Arabia Saudită.
Replica iraniană rămâne însă sub potențial. Fără o coordonare centrală eficientă și după pierderi masive în conducere, Teheranul nu a mai reușit să lanseze salve de rachete de amploare, capabile să depășească sistemele de apărare antiaeriană. În schimb, contraatacurile au fost fragmentate, organizate la nivel regional, fără sincronizare strategică.
În acest context, Trump și-a exprimat public frustrarea față de ceea ce a descris drept „semnale contradictorii” venite din Iran.
„Ne imploră să încheiem un acord — ceea ce este de înțeles, după un dezastru militar total — dar, în același timp, susțin public că doar analizează propunerea noastră”, declara acesta pe 26 martie.
Două zile mai târziu, liderul american vorbea despre o „schimbare de regim” de facto și despre o nouă echipă „mai rațională” la Teheran.
Mesajele sale rămân însă duale: optimism prudent privind negocierile, dublat de amenințări explicite. Dacă un acord nu va fi atins rapid și dacă Strâmtoarea Ormuz va rămâne blocată, SUA ar putea viza infrastructura energetică iraniană — centrale electrice, câmpuri petroliere și instalații de desalinizare.
Sursele citate de NYT subliniază că iritarea lui Trump reflectă, în esență, incapacitatea actualului aparat iranian de a formula o poziție coerentă și de a răspunde unitar propunerilor americane.
Oficialii israelieni compară situația cu dificultățile întâlnite în negocierile pentru ostatici din timpul războiului din Gaza, când mesajele transmise către Hamas prin intermediul canalelor din Qatar ajungeau cu întârziere și distorsionate la liderii din teren — un proces lent, confuz și adesea ineficient.