Atacuri israeliene în Liban. Armata precizează că a vizat rute de contrabandă

0
Publicat:

Armata israeliană a efectuat duminică atacuri aeriene în estul şi sudul Libanului, potrivit Agenţiei naţionale de presă (ANI) libaneze, Israelul explicând că a vizat Hezbollahul.

Unul dintre atacurile precedente efectuate de Israel în Liban. FOTO arhivă X

Au fost avute în vedere în special rutele de contrabandă de-a lungul frontierei cu Siria, potrivit armatei israeliene, notează AFP, citată de Agerpres.

Un armistiţiu, care a intrat în vigoare pe 27 noiembrie, a pus capăt unui război deschis de mai bine de două luni între Hezbollah şi Israel, care a făcut aproape 4.000 de morţi în Liban şi a devastat bastioane ale grupării pro-iraniene. Dar de atunci au avut loc mai multe încălcări ale încetării focului.

Agenţia naţională de presă libaneză a transmis că aviaţia israeliană a vizat periferia oraşului Janta, în regiunea estică Baalbek, precum şi împrejurimile oraşului Nabatieh, în sudul ţării.

ANI nu a menţionat eventuale victime.

Ce ținte a lovit Israelul

Armata israeliană a explicat, la rândul ei, că a lovit ţinte pe care le-a prezentat ca ameninţări la adresa mecanismului de supraveghere a încetării focului.

„Printre ţintele lovite s-au numărat un sit de lansare de rachete, un sit militar şi drumuri de-a lungul frontierei siriano-libaneze folosite pentru contrabanda de arme cu destinaţia Hezbollah", potrivit armatei israeliene.

Atacurile au avut loc cu mai puţin de două săptămâni înainte de 26 ianuarie, dată la care armata israeliană trebuie să se retragă din sudul Libanului în baza unui acord de încetare a focului. Cele două părţi se acuză reciproc de încălcarea armistiţiului.

Armata israeliană a explicat în comunicatul său că a acţionat "în conformitate cu acordul de încetare a focului" dintre Israel şi Liban.

Potrivit acordului, Hezbollahul trebuie să-şi demonteze infrastructura militară rămasă în sudul Libanului şi să îşi mute forţele la nord de râul Litani, la aproximativ 30 de kilometri de frontiera israeliano-libaneză.

Forţa ONU de menţinere a păcii a acuzat Israelul în ianuarie de „încălcare flagrantă" a rezoluţiei Consiliului de Securitate care stă la baza încetării focului.

Lovituri israeliene în sudul Libanului au ucis cinci persoane vineri, potrivit Ministerului libanez al Sănătăţii. Armata israeliană a afirmat că a vizat un vehicul al Hezbollah care transporta arme.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”