Armele chimice ale Siriei ar putea ajunge în mâinile teroriştilor Hezbollah

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Bashar al-Assad este dispus să trimită armele chimice pe care le deţine Siria grupării teroriste Hezbollah, cu scopul de a le folosi împotriva Israelului. Totodată, oficialii de la Damasc au discutat deja despre cum şi unde să folosească arme chimice în confruntările cu rebelii sirieni, dar consideră acest tip de atac „ultima soluţie”, a dezvăluit generalul-maior Adnan Sillu, fostul şef al Centrului de Arsenal Chimic.

Gruparea şiită Hezbollah din Liban, ale cărei atacuri au determinat SUA să o clasifice drept grupare teroristă, ar putea beneficia de armele chimice deţinute de regimul sirian, potrivit declaraţiilor lui Adnan Sillu, general-maior şi fostul şef al Centrului de Arsenal Chimic, acordate într-un interviu exclusiv publicaţiei britanice „The Times”.

Regimul de la Damasc intenţionează, totodată, să folosească armele chimice împotriva civililor „ca ultimă soluţie” pentru a stăvili revolta iscată în martie 2011 prin care rebelii, susţinut de populaţia siriană, cer destituirea preşedintelui Bashar al-Assad şi a regimului său.

Am discutat serios să recurgem la armele chimice, am vorbit despre cum să le folosim şi ce zone să atacăm”, a recunocut generalul-maior dezertor, Adnan Sillu, în cadrul interviului acordat „The Times”. „Dar am adus în discuţie arsenalul chimic ca ultimă soluţie aplicată dacă regimul pierde total controlul în regiuni esenţiale, precum cea care înconjoară oraşul Alep”, a adăugat fostul şef al Centrului de Arsenal Chimic situat la sud de Damasc.

Discutând cu jurnaliştii de la „The Times” în Turcia, ţară în care s-a refugiat după ce a dezertat, Sillu a declarat că Al-Assad are în vedere şi oferirea arsenalul chimic grupării şiite Hezbollah, din Liban, pentru că rezultatul final al acţiunii ar fi oricum benefic regimului de la Damasc.

Hezbollah vrea să introducă arme chimice în focoase îndreptate, bineînţeles, împotriva Israelului. Iar dacă este declanşat un război între gruparea şiită şi Israel, Siria este în avantaj”, a declarat generalul-maior Adnan Sillu (foto dreapta), care a atras, totodată, atenţia că regimul de la Damasc „nu are ce pierde” dacă oferă armele chimice reţelei din Liban.

Temerile privind utilizarea armelor chimice asupra populaţiei siriene sau „înmânarea” lor grupării teroriste Hezbollah au crescut după ce publicaţia germană „Der Spiegel” a scris că Siria a testat, la finele lui august, un sistem de livrare special pentru acest tip de arsenal.

Luna trecută, şi preşedintele francez Francois Hollande a avertizat că există riscul ca regimul sirian să recurgă la uzul armelor chimice, situaţia în care o intervenţie armată în Siria ar fi legitimă. Poziţia lui este susţinută şi de liderul de la Casa Albă, Barack Obama, care a declarat că SUA vor ataca Siria dacă Al-Assad va ordona folosirea armelor chimice în confruntări.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat