Armatele lumii investesc în lasere. Sunt considerate mai eficiente decât apărarea antiaeriană clasică, dar au și limite
0Pe fondul creşterii ameninţării reprezentate de drone, statele din Occident şi nu numai îşi canalizează tot mai multe resurse către sisteme cu energie direcţionată. Laserele promit costuri reduse şi precizie în neutralizarea micilor ţinte aeriene, însă experienţa arată că drumul către o soluţie universală rămâne lung.
Creşterea numărului de atacuri cu drone — de la perturbări ale traficului aerian până la lovituri cu sisteme tip „Shahed” — determină căutarea alternativelor la rachetele antiaeriene scumpe şi la echipamentele de război electronic (REW), care uneori sunt ineficiente. În prim‑plan au ieşit sisteme laser şi cu microunde, care, potrivit analiştilor, pot reduce semnificativ costul unui intercept, notaeaz[ Defense Express.
Pentru mult timp, rachetele antiaeriene au fost principalul mijloc de contracarare a ameninţărilor aeriene. În practică s‑a dovedit însă că astfel de rachete sunt prea costisitoare pentru a fi folosite în masă împotriva ţintelor mici şi au limitări în capacitatea de producţie. De asemenea, eficienţa soluţiilor de război electronic scade pe măsură ce apar noi canale de comunicaţie şi metode alternative de comandă‑control, inclusiv legături pe fibră optică.
Prin urmare, statele caută soluţii mai ieftine şi mai fiabile pentru a contracara dronele. Unele au explorat ideea dronelor antiaeriene, dovedite eficiente în Ucraina; altele au accelerat investiţiile în arme cu energie direcţionată — în primul rând lasere.
Progrese şi limite tehnologice
Dezvoltarea sistemelor laser nu este nouă — cercetări datează încă din Războiul Rece. Până la invazia Rusiei în Ucraina existau deja prototipuri în faze avansate de testare. Printre proiectele cunoscute se numără complexul britanic Dragon Fire (planificat în dotare pentru 2027) şi demonstratoarele germane, franceze sau europene supuse evaluărilor.
În Statele Unite, laserele sunt vizate pentru protecţia de apropiere a navelor şi ca module pentru transportoarele blindate Stryker; astfel de sisteme sunt intens testate şi, în unele cazuri, utilizate în operaţii limitate. Programe proprii au lansat şi Japonia, India, Turcia, Coreea de Sud şi Ucraina. Principalul atu rămâne costul scăzut per neutralizare: un „foc” laser poate costa de zeci sau sute de ori mai puţin decât o rachetă antiaeriană.
Israelul este menţionat ca prima ţară care a raportat întrebuinţări de luptă eficiente ale unor sisteme laser, afirmând că în 2025 a reuşit să respingă atacuri cu drone prin astfel de mijloace şi că dezvoltă versiuni pentru aviaţie. Rusia susţine şi ea utilizarea laserelor pe front; datele arată însă că, în multe cazuri, sunt folosite produse chineze sub nume proprii.
China investeşte masiv în tehnologii cu energie direcţionată şi le expune frecvent în cadrul paradei militare. Dar performanţa în condiţii reale a fost pusă sub semnul întrebării: Arabia Saudită a reclamat eficienţă scăzută a unor lasere chineze, necesitând 15–30 de minute de iluminare continuă pentru a distruge o singură dronă. Explicaţia: condiţii climatice şi ambientale departe de cele ideale de laborator.
Factorii care limitează performanţa
Experienţele recente pun în evidenţă două limite majore: dependenţa puternică de condiţii meteorologice (umiditate, praf, densitatea aerului) şi necesarul ridicat de energie. De asemenea, dimensiunile şi masa acestor sisteme afectează mobilitatea şi le fac vulnerabile la atacuri.
Astfel, lasersistemele nu pot fi considerate încă o soluţie universală sau all‑weather pentru contracararea dronelor. Într‑un cadru integrat de apărare antiaeriană, ele pot avea roluri utile de suport — de exemplu pentru neutralizări ieftine şi rapide pe distanţe scurte — dar, luate izolat, rămân insuficiente în faţa unei game largi de ameninţări.
„De ce atunci se investeşte atât de mult? Pe lângă credinţa reală în viitorul tehnologiei, există şi calculul că, odată creată o bază de cercetare şi producţie, statele vor putea adopta rapid eventualele progrese. De aceea este probabil să vedem o extindere continuă a eforturilor în domeniul armelor cu energie direcţionată”, concluzionează analiştii citaţi.
Un exemplu relevant pentru orientarea practică a acestor eforturi este proiectul israelian Iron Beam, dezvoltat împreună cu Rafael: Ministerul Apărării de la Tel Aviv afirmă că versiunea de înaltă putere a demonstrat capacitatea de a distruge diverse tipuri de ţinte aeriene şi intră în producţie. Acesta rămâne unul dintre cele mai concrete cazuri de tranziţie de la demonstraţie la implementare operaţională.