Apollo 11: 45 de ani de la aselenizare. Declaraţia unui membru al echipajului cu privire la „luminiţa misterioasă” ce i-a însoţit pe parcursul zborului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astronautul american Buzz Aldrin, al doilea om pe Lună, a participat marţi la o conferinţă unde a lămurit celebrele afirmaţii cu privire la „obiectele neidentificate” pe care le-a văzut în timpul celebrei expediţii de acum 45 de ani.

Un subiect favorit al împătimiţilor teoriei conspiraţiei, călătoria spre Lună a echipei Apollo 11 a fost subiectul principal de discuţie al unei întâlniri pentru pregătirea aniversării a 45 de ani de la aselenizarea prime nave cu echipaj uman. La discuţia de miercuri a participat şi Buzz Aldrin, membru al celebrului echipaj Apollo 11, al doilea om ce a pus piciorul pe Lună, după Neil Armstrong.

Într-un interviu din 2005 pentru „Science Channel”, astronautul Buzz Aldrin a declarat că echipajul Apollo 11 ar fi observat un OZN în drumul spre Lună. Mai târziu, Aldrin ar fi susţinut că declaraţia ar fi scoasă din context, chiar dacă povestea sa iniţială ar fi fost confirmată şi susţinută de unul dintre directorii programelor spaţiale NASA, Dr. David Baker.

La întâlnirea de miercuri astronautul a clarificat celebra controversă prin umrătoarea declaraţie: „În drum spre Lună, în timpul misiunii Apollo, am observat, prin hubloul navei, o lumină ce părea să circule paralel cu noi. În afară de suspiciunile normale-o altă navă a unei alte ţări sau din altă lume- am presupus că lumina e reflecţia rachetei de care ne separasem de câteva clipe sau panourile ce s-au desprins în timpul zborului. Astăzi, sunt absolut convins că lumina era reflecţia de la panourile navei. Care panou exact? Nu ştiu. Deci, dacă e s-o luăm tehnic, da, definiţia ar fi că am văzut un obiect neidentificat”, a declarat acesta în timpul întâlnirii aniversare.

Există viaţă extraterestă 

Când s-a întors pe Pământ, astronautul a explicat incidentul în toate întâlnirile pe care le-a avut cu colegii săi de la centrul spaţial. La momentul respectiv a fost convins că acest incident a fost relatat oamenilor într-o manieră în care au înţeles ce s-a întâmplat în timpul călătoriei, a mărturisit acesta. „Nu a fost un extraterestru. Observaţiile extraordinare au nevoie de dovezi extraordinare, după spusele lui Carl Sagan. S-ar putea să existe extratereştii în galaxia noastră. Sunt miliarde de alte galaxii oricum, deci posibilitatea existenţei unor alte forme de viaţă e aproape sigură”, a adăugat Buzz Aldrin, unul dintre puţinii oameni ce au călătorit în spaţiu.

Astronautul e convins că nu există o controversă cu privire la afirmaţiile sale, totul fiind scos din context. Celebrul interviu pentru canalul de televiziune american, cel în care face afirmaţiile controversate, „ar fi fost editate şi scoase din context”, conform ultimei sale mărturii.

Citeşte şi: 

John Houbolt a murit. Inginerul NASA supranumit „eroul necunoscut al aterizării Apollo“ avea 95 de ani

John C. Houbolt a murit la vârsta de 95 de ani. Contribuţiile acestui inginer la programul spaţial american au fost vitale pentru aterizarea cu succes pe Lună din 1969, relatează Fox News.

VIDEO Dovada care arată că americanii chiar au ajuns pe Lună în 1969

Pe 20 iulie 1969, echipajul american format din Neil Armstrong, Buzz Aldrin şi Michael Collins a ajuns pe Lună cu Apollo 11. După aceea, adepţii teoriei conspiraţiei au spus că nu s-a putut întâmpla acest lucru şi că americanii au filmat aselenizarea în studio. Un videoclip viral pe internet arată de ce nu s-a întâmplat acest lucru.

FOTO Cum îşi imaginau sovieticii spaţiul cosmic: tractoare şi elicoptere pe Lună, viaţă obişnuită pe Marte

Dacă Războiul Rece a adus ceva bun a fost cursa spaţială. În disputa lor, Uniunea Sovietică şi Statele Unite au încercat să cucerească spaţiul. Iuri Gagarin a fost primul care a ajuns în Cosmos, în timp ce americanii au ajuns pe Lună. Cum îşi imaginau oamenii viaţa în anii 2000, în spaţiu?

Aparatul foto folosit de NASA în timpul misiunilor istorice Apollo şi singurul readus pe Pământ va fi scos la licitaţie

Singurul aparat de fotografiat folosit în timpul misiunilor Apollo şi readus pe Pământ va fi scos la licitaţie la finalul lunii martie. A fost folosit pentru a realiza aproape 300 de fotografii.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”