AIEA condamnă excluderea de către Iran a mai multor inspectori ai săi: „Un alt pas în direcţia greşită”

0
Publicat:

Iranul a retras acreditarea mai multor inspectori ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) însărcinaţi cu monitorizarea programului său nuclear, a transmis sâmbătă acest organism al ONU, condamnând o mişcare „fără precedent", relatează AFP, citată de Agerpres.

Reactor nuclear iranian. Foto: EPA-EFE

Directorul general Rafael Grossi și-a exprimat regretul într-un comunicat.

„Astăzi, Republica Islamică m-a informat despre decizia sa de a retrage numirea mai multor inspectori cu experienţă din Agenţie", a transmis șeful AIEA.

Prin această măsură, care survine după un alt caz recent, „Iranul a eliminat o treime din grupul central" de experţi, ceea ce afectează „direct şi drastic" capacitatea AIEA de a-şi îndeplini misiunea şi de a garanta caracterul paşnic al activităţilor nucleare, a spus Rafael Grossi.

„O lovitură inutilă unei relaţii deja tensionate"   

Teoretic permisă de acordurile dintre Agenţie şi Iran, această decizie unilaterală este „disproporţionată şi fără precedent", a spus Grossi.

Directorul general al AIEA a catalogat decizia drept „un alt pas în direcţia greşită" şi „dă o lovitură inutilă unei relaţii deja tensionate", cerând guvernului să-şi „revizuiască poziţia" şi să „rectifice situaţia".

AIEA se luptă de mai bine de doi ani să controleze programul nuclear al Iranului, care continuă să se dezvolte, în ciuda faptului că Teheranul a negat că vrea să ajungă să deţină bomba atomică.

Explicațiile Iranului și avertizările făcute de SUA, Franţa, Germania şi Regatul Unit

Iranul a explicat că a făcut acest pas ca răspuns la un avertisment emis săptămâna aceasta de Statele Unite şi ţările europene din grupul E3 (Franţa, Germania şi Regatul Unit) la reuniunea Consiliului Guvernatorilor de la Viena, sediul AIEA.

În faţa „refuzului deliberat al Iranului de a coopera cu Agenţia", ele au ameninţat cu o nouă rezoluţie. Dacă Teheranul „nu pune în aplicare acţiunile esenţiale şi urgente" necesare, Consiliul „va trebui să fie pregătit să ia măsuri suplimentare", a avertizat cvartetul.

Deocamdată, puterile occidentale au rămas la o „declaraţie comună" susţinută de şaizeci de ţări, cerând Iranului să „acţioneze imediat" pentru a rezolva disputele cu AIEA.

„Au abuzat de spaţiul Consiliului în scopuri pur politice"

Poziţia acestora este considerată inacceptabilă de guvernul iranian.

„Din păcate", E3 şi Washingtonul „au abuzat de spaţiul Consiliului în scopuri pur politice", a precizat purtătorul de cuvânt al Afacerilor Externe, Nasser Kanani, într-o declaraţie, subliniind „necesitatea neutralităţii Agenţiei".

Ca răspuns la retragerea Statelor Unite decisă în 2018 de preşedintele Donald Trump, Republica Islamică a renunţat treptat la angajamentele asumate în cadrul acordului din 2015 cunoscut sub acronimul JCPOA.

Respectivul acord trebuia să limiteze activităţile atomice ale Iranului în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale.

Discuţiile purtate la Viena de diferite părţi interesate pentru a-l revigora au eşuat anul trecut.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată