Zelenski se teme că Putin încearcă să-l manipuleze pe Trump în privința continuării războiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, l-a acuzat pe Vladimir Putin că încearcă să-l manipuleze pe Donald Trump, după ce acesta a salutat revenirea republicanului la putere și deoarece a declarat că este pregătit de negocieri asupra Ucrainei.

FOTO: Gov.ua

Doreşte să manipuleze dorinţa preşedintelui Statelor Unite ale Americii de a se ajunge la pace", a afirmat Volodimir Zelenski vineri, 24 ianuarie, în mesajul său zilnic pe reţelele de socializare, scrie Agerpres.

De asemenea, acesta a mai afirmat că Putin este dispus să continue războiul, început în februarie 2022, și să „manipuleze liderii internaționali”.

Cu toate acestea, atât Moscova, Kievul, cât și aliații lor sunt atenți la declarațiile și la poziția pe care Trump o va adopta în privința conflictului. Președintele SUA a promis în repetate rânduri în timpul campaniei faptul că va aduce pacea în Ucraina, fără a da detalii.

Momentan, Trump l-a amenințat pe Putin cu tarife masive dacă acesta nu ajunge la un acord pentru oprirea războiului, iar vineri l-a acuzat direct pentru faptul că războiul din Ucraina continuă.

Acesta a declarat marți reporterilor faptul că Zelenski este dispus să încheie un acord, însă situația cu Putin este incertă.

„Nu știu dacă Putin vrea... poate că nu. Cred că ar trebui să facă un acord. Cred că distruge Rusia prin refuzul de a face asta”, a afirmat acesta.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov anunțase vineri faptul că Putin este pregătit de o conversație telefonică cu Trump, însă aștaptă semnalul din partea Washingtonului.

„Putin este gata. Așteptăm semnale (de la Washington). Toată lumea este pregătită. Este dificil să ghicim aici. De îndată ce există ceva, dacă va fi ceva, vă vom informa”, a spus acesta.

Referitor la faptul că Trump a afirmat la Davos ca OPEC și Arabia Saudită să reducă prețul petrolului, precum și ideea că prețurile mai mici ar putea accelera sfârșitul războiului din Ucraina, Peskov a declarat că războiul nu are legătură cu prețul petrolului.

„Nu. Acest conflict nu are legătură cu prețurile petrolului. Acest conflict are loc din cauza amenințării la adresa securității naționale a Federației Ruse, din cauza amenințării asupra rușilor care trăiesc în teritorii bine cunoscute și din cauza refuzului total al americanilor și europenilor de a asculta preocupările Rusiei. Nu are nicio legătură cu prețurile petrolului”, a explicat purtătorul de cuvânt.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”