Zelenski cere NATO un „mesaj foarte clar“ că Ucraina va intra în Alianță după ce se va termina războiul cu Rusia

0
Publicat:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut joi să primească un ''mesaj foarte clar'' din partea NATO că ţara sa va putea intra în această Alianţă ''după război'', relatează agenţiile DPA şi EFE.

Secretarul general NATO, Jans Stoltenberg, și președintele Ucrainei FOTO: EPA EFE

"Suntem realişti. Ştim că nu vom intra în NATO în timpul războiului, dar dorim să obţinem un mesaj foarte clar că vom intra în NATO după război", a spus Zelenski la o conferinţă de presă comună la Haga cu premierul olandez Mark Rutte şi cu premierul belgian Alexander De Croo.

Zelenski, care s-a declarat "convins" că Ucraina va câştiga războiul cu Rusia, a cerut din nou mai multe arme occidentale "cât mai rapid posibil". El a insistat de asemenea ca aliaţii Kievului să ajute la reconstrucţia Ucrainei, deşi a admis că există "probleme legale" în ţările UE pentru a folosi în acest scop activele ruseşti îngheţate în virtutea sancţiunilor impuse Rusiei după lansarea războiului contra Ucrainei, relatează Agerpres.

Referindu-se la cererea lui Zelenski privind aderarea la NATO, premierul Mark Rutte a spus că ţara sa "sprijină ambiţiile Ucrainei pentru NATO" şi a precizat că lucrările pregătitoare ale summitului Alianţei, care se va desfăşura în iulie la Vilnius, includ eforturile pentru ca în declaraţia finală a reuniunii să se facă un "pas anume" în acest sens şi să nu mai fie reluate formule folosite la summiturile anterioare.

"Summitul NATO de la Vilnius poate deveni istoric", a spus în urmă cu două săptămâni Zelenski în prezenţa secretarului general al Alianţei, Jens Stoltenberg, venit atunci într-o vizită surpriză la Kiev. Este "important ca Ucraina să primească (la Vilnius) invitaţia corespunzătoare (...) Este momentul", a insistat preşedintele ucrainean.

Ca răspuns, Stoltenberg a reiterat sprijinul Alianţei faţă de ambiţiile ucrainene, dar a fost prudent asupra unui calendar de aderare. El a subliniat că prioritatea acum este ca Ucraina să câştige războiul cu Rusia, amintind că, de când a început acest război în februarie anul trecut, Ucraina a primit din partea statelor occidentale un ajutor ce însumează peste 150 de miliarde de dolari, din care 65 de miliarde ajutor militar.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”