Zelenski anunță că peste 200 de experți ucraineni anti-dronă oferă deja sprijin în Orientul Mijlociu: „Știu cum să ajute la combaterea Shahed”

0
Publicat:

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat marți, 17 martie, în timpul unui discurs susținut la Londra, că peste 200 de specialiști ucraineni în apărare aeriană se află deja în Orientul Mijlociu, unde sprijină statele din regiune în contracararea atacurilor cu drone de fabricație iraniană, potrivit CNN și Ukrainska Pravda.

Zelenski spune că echipele ucrainene operează deja în Orientul Mijlociu. FOTO Profimedia

„În prezent, 201 ucraineni se află în Orientul Mijlociu și în zona Golfului Persic. Alți 34 sunt pregătiți pentru mobilizare. Sunt experți militari care știu cum să se apere și cum să combată dronele Shahed”, a spus Zelenski în fața parlamentarilor britanici, notează News.ro, care citează cele două surse.

Potrivit liderului de la Kiev, echipele ucrainene operează deja în Emiratele Arabe Unite, Qatar și Arabia Saudită, iar următoarea destinație este Kuweit. Președintele a precizat că Ucraina a încheiat acorduri de cooperare și cu alte state din regiune.

Dronele, noua față a războiului modern

În discursul său, Volodimir Zelenski a subliniat transformarea profundă a conflictelor armate odată cu apariția dronelor de atac ieftine.

Președintele ucrainean a oferit și un exemplu al dezechilibrului costurilor: o dronă iraniană Shahed costă aproximativ 50.000 de dolari, în timp ce rachetele folosite de SUA și aliați pentru a o intercepta pot ajunge la 4 milioane de dolari.

Ucraina se confruntă frecvent cu atacuri combinate cu drone și rachete, după ce Rusia a și-a intensificat producția de drone Shahed în 2025.

În lipsa unor sisteme occidentale suficiente, ucrainenii au dezvoltat o arhitectură proprie de apărare aeriană, bazată pe război electronic, elicoptere, avioane reconfigurate și trupe la sol care doboară dronele cu mitraliere grele sau rachete sol-aer.

Zelenski a afirmat că Ucraina poate produce aproximativ 2.000 de drone de interceptare pe zi și este pregătită să furnizeze până la jumătate din această capacitate aliaților săi

în urmă cu câteva zile, liderul ucrainean anunțase deja trimiterea unor echipe specializate în Qatar, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită.