Video Viitura pe Dunăre, aşteptată la Budapesta de mii de turişti: „Imposibil să mai faci o poză cu Parlamentul de jos”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deși apele revărsate ale Dunării au acoperit falezele preferate de turiști, mulți curioşi - vizitatori şi localnici - continuă să se apropie de zonele inundate pentru a surprinde imagini inedite.

Mii de persoane aşteptau încă de vineri dimineaţă viitura anunţată pe fluviul ce străbate Budapesta pentru a surprinde puhoaie nemaivăzute în capitala Ungariei în ultimul deceniu, potrivit unui reportaj Agerpres.

Podurile şi zonele mai înalte ale falezelor erau pline mai ales de turişti. 

În anumite locuri, accesul spre faleză este dificil, pentru că străzile apropiate de albia Dunării sunt inundate, iar zonele respective sunt închise.

Apele au acoperit chiar și semafoare şi indicatoare rutiere, semnul cel mai clar că fluviul este cu mult peste cota de inundaţie.

Altădată pline, terasele aflate în locuri simbolice ale oraşului sunt complet înconjurate de apă.

Dunărea a ajuns până la zidurile unor clădiri istorice celebre, precum Palatul Parlamentului.

„Este imposibil să mai faci o poză cu Parlamentul de jos, din cauza apei care acoperă complet faleza. O să încercăm să fotografiem de pe celălalt mal. Este o clădire superbă, sperăm ca inundaţiile să nu facă pagube mari", a spus o turistă din Italia.

„Nu este chiar o imagine apocaliptică”

Unii turişti au fost luaţi prin surprindere de agitaţia din oraş, de numărul mare de forţe de ordine şi echipe de protecţie civilă vizibile la tot pasul.

„Nu ştiam că sunt inundaţii (...). Pare o situaţie periculoasă, dar nu este chiar o imagine apocaliptică", a spus un bărbat care a venit cu soţia din Israel.

„Nu ne facem griji. S-au luat măsuri”

Localnicii spun că s-au mai întâlnit cu astfel de situaţii şi nu sunt în pericol.

„În urmă cu vreo zece ani a mai fost Dunărea atât de mare, dar nu ne facem griji. S-au luat măsuri, s-au instalat diguri peste tot unde sunt probleme. Oraşul este destul de bine apărat", a spus o localnică, citată de Agerpres.

Pe cele două maluri ale fluviului, în multe locuri, se văd diguri provizorii, din saci albi de rafie umpluţi cu nisip, iar echipaje de protecţie civilă supraveghează permanent nivelul apei. De altfel, autorităţile au anunţat că pregătirea sporită pentru protecţia împotriva inundaţiilor va fi menţinută încă şase zile, adică până joia viitoare.

Orban: Iamenii par să fie „mai calmi” decât în timpul inundaţiilor din 2013

Prim-ministrul Viktor Orban a declarat vineri că previziunile privind vârfurile inundaţiilor au fost corecte până acum, iar acest lucru este esenţial pentru succesul eforturilor de protecţie.

Premierul a explicat că există un număr mare de voluntari, iar coordonarea între organizaţiile de protecţie de stat şi municipale a decurs fără probleme până în prezent și a spus că oamenii par să fie „mai calmi” decât în timpul inundaţiilor din 2013.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani