Viitorul Crimeei nu poate fi negociat, a reacționat un oficial la o sugestie a Kievului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un senator rus din Crimeea ocupată a spus că viitorul peninsulei nu poate fi negociat, după ce Kievul a indicat că ar fi pregătit, în anumite condiții, să poarte discuții cu privire la acest teritoriu anexat ilegal de Rusia.

Rușii au săpat tranșee defensive în Crimeea FOTO Maxar via Washington Post

„Nici măcar nu vrem să vorbim despre asta. Nimeni nu va discuta despre metode «diplomatice» de transfer al Crimeei de la Rusia la Ucraina. Crimeea nu va reveni niciodată la Ucraina”, a comentat Serghei Țekov, senator rus pentru Crimeea ocupată, după ce Andrii Sibiha, consilier al lui Volodimir Zelenski, a sugerat că Ucraina ar fi dispusă la negocieri în eventualitatea în care contraofensiva sa de primăvară reușește.

„Dacă vom reuși să ne atingem obiectivele strategice pe câmpul de luptă și când ne vom afla la granița administrativă cu Crimeea, suntem gata să deschidem o pagină diplomatică pentru a discuta această problemă", a spus Sibiha.

„Asta nu înseamnă că excludem calea eliberării [Crimeei] de către armata noastră”, a adăugat el.

Nu este clar cât de serioase sunt declarațiile Sibiha sau dacă acestea nu ar putea reprezenta mai degrabă un mijloc dezinformare pentru a face Moscova să creadă că viitoarea ofensivă a Kievului se va concentra asupra sudului țării în direcția Crimeei, după ce anul trecut eforturile de inducere în eroare s-au soldat cu o contraofensivă de succes.

În condițiile în care Ucraina se află în continuare sub presiune în orașul Bahmut din estul țării, iar Zelenski a făcut din nou aluzie la o retragere potențială a trupelor, este posibil ca remarcile să aibă ca scop și susținerea moralului populației ucrainene prin proiectarea încrederii în ceea ce privește probabilitatea de succes a unei contraofensive.

Comentariile diplomatului Sibiha au părut să reprezinte o răzgândire în raport cu declarațiile anterioare ale lui Zelenski, în care acesta excludea discuțiile de pace până când forțele rusești nu vor părăsi întreaga Ucraină, inclusiv Crimeea ocupată de Rusia.

Crimeea se află sub ocupație rusă din februarie 2014 și a fost anexată ilegal de Moscova în luna următoare, după un referendum-simulacru.

Semnele că contraofensiva va începe curând

Aceste declarații au loc în contextul unei preconizate contraofensive ucrainene de primăvară, oficiali de ambele părți raportând o acumulare mare de soldați ucraineni în jurul liniei de front din apropierea Melitopolului, un oraș sudic ocupat de Rusia, pe unde trec principalele legături feroviare și rutiere cu Herson și Crimeea.

Unii comentatori ucraineni și occidentali au susținut că capturarea peninsulei este nu doar posibilă, ci și vitală pentru a obliga Rusia să pună capăt războiului.

Însă mulți oficiali occidentali se îndoiesc de viabilitatea asaltului asupra Crimeei, exprimând îngrijorări că încercarea militară de a redobândi Crimeea l-ar putea determina pe Vladimir Putin să escaladeze conflictul, eventual cu arme nucleare.

Secretarul de stat american Anthony Blinken declara luna trecută că "vor exista teritorii în Ucraina pentru care ucrainenii sunt hotărâți să lupte pe teren; s-ar putea să existe teritorii pentru care să decidă că vor trebui să încerce să le recupereze pe alte căi".

Atacurile de artilerie ucrainene asupra pozițiilor rusești din jurul Melitopolului s-au intensificat, ceea ce, potrivit analiștilor militari, ar putea precede o ofensivă.

Un oficial rus a declarat că sistemele de apărare aeriană au doborât joi șase obuze trase de un tun de artilerie cu rază lungă de acțiune Himars. De asemenea, civilii sunt îndemnați să părăsească regiunea.

Mai multe pentru tine:
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului