VIDEO Sute de activişti europeni pentru pace au plecat, pe jos, de la Berlin către Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva sute de activişti pentru pace au plecat luni într-un marş de protest despre care afirmă că va dura luni de zile - de la Berlin şi până în Siria devastată de peste cinci ani de un război sângeros - şi cer încetarea acestui război, relatează The Associated Press.

Participanţii la acest Marş Civil pentru Alep au plecat luni, pe o vreme închisă, rece şi furtunoasă, purtând steaguri albe, de pe fostul aeroport Tempelhof din Berlin.

Organizatorii au anunţat că se aşteaptă să parcurgă aproximativ 20 de kilometri pe zi şi să parcurgă în trei luni şi jumătate nouă ţări - Germania, Cehia, Austria, Slovenia, Croaţia, Serbia, Macedonia, Grecia şi Turcia.

Unii vor mărşălui doar o parte din drum, iar alţii sunt invitaţi să se alăture pe traseul marşului.

Participanţii sunt invitaţi să-şi asigure singuri echipamentul pentru somn şi hrana.

Ei speră să ajungă cel puţin până la frontiera Turciei cu Siria, iar dacă este posibil până în oraşul sirian Alep, scena unor confruntări armate intense şi mizeriei.

”A venit vremea să acţionăm”, a scris grupul într-un manifest postat pe site - http://civilmarch.org.

”Ne-am săturat să dăm clic pe feţe triste sau şocate pe Facebook şi să scriem «este teribil»”.

”Marşul şi oamenii de aici îşi exprimă umanitatea, iar eu vreau să contribui la asta. Alţi oameni din lume trebuie să ştie că situaţia în Siria este teribilă”, declară Jaber Zaher Alger, în vârstă de 28 de ani, un tânăr originar din Siria care trăieşte în Germania.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie