Versiunile contradictorii ale Rusiei şi Statelor Unite despre prăbușirea dronei americane în Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Reuters prezintă miercuri versiunile contradictorii ale Rusiei şi Statelor Unite despre incidentul de marţi, când aviaţia militară rusă a provocat prăbuşirea unei drone americane în Marea Neagră.

Drona Reaper are ca obiectiv colectarea de informații Foto getty images

Washingtonul a anunţat marţi că un avion de vânătoare rusesc Su-27 a lovit o dronă americană MQ-9  Reaper" pentru culegere de informaţii şi monitorizare. Departamentul Apărării Statelor Unite afirmă că avionul Suhoi a lovit elicea dronei, obligând forţele aeriene americane să o aducă la nivelul mării.

„De mai multe ori înaintea coliziunii, Su-27 a evacuat combustibil şi a zburat în faţa MQ-9 în mod iresponsabil şi neprofesionist", a afirmat comandantul forţelor aeriene ale SUA din Europa şi Africa, generalul James B. Hecker. El a apreciat că „incidentul demonstrează lipsă de competenţă, pe lângă un comportament lipsit de siguranţă şi de profesionalism".

Statele Unite au comunicat că drona efectua operaţiuni de rutină în spaţiul aerian internaţional când a fost interceptată şi lovită de avionul rusesc.

În schimb, Moscova susţine că drona zbura în apropiere de Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014, îndreptându-se către teritorii revendicate de Rusia.

„Ca urmare a unor manevre bruşte, în jurul orei 9:30 (ora Moscovei), vehiculul aerian fără pilot MQ-9 a început un zbor necontrolat cu pierdere de altitudine şi s-a izbit de apă", a relatat Ministerul Apărării rus.

Potrivit Agerpres, Rusia a precizat că transponderele dronei erau oprite, iar avioanele de luptă au fost ridicate de la sol pentru a o identifica.

„Avioanele de vânătoare ruseşti nu au folosit armamentul de la bord, nu au intrat în contact cu vehiculul aerian fără pilot şi au revenit în siguranţă la aeroportul de bază".

„Sunt un motiv de îngrijorare“

Ambasadorul rus la Washington, Anatoli Antonov, a declarat că zborul dronei a fost inacceptabil: „Acţiunile inacceptabile ale forţelor armate ale Statelor Unite în apropierea imediată a frontierelor noastre sunt un motiv de îngrijorare", a spus el, adăugând: „Ştim foarte bine despre misiunile de recunoaştere şi atac la care sunt folosite dronele". Acesta a întrebat retoric: „dacă, de exemplu, o dronă rusească de atac ar apărea în apropiere de New York sau San Francisco, cum ar reacţiona forţele aeriene şi marina militară ale SUA?".

Antonov a avertizat că Statele Unite ar trebui să nu mai trimită drone atât de aproape de „graniţele Rusiei".

Ce misiuni poate efectua drona

Drona Reaper este descrisă de forţele aeriene americane ca un aparat de zbor „utilizat în primul rând ca un mijloc de colectare a informaţiilor, iar secundar împotriva unor ţinte dinamice de execuţie".

Reaper „poate efectua de asemenea următoarele misiuni şi sarcini: culegere de informaţii, monitorizare şi recunoaştere, sprijin aerian apropiat, căutare şi salvare în condiţii de luptă, lovituri de precizie, ghidare lase a unor arme, supravegherea convoaielor şi a raidurilor, eliberarea rutelor, dezvoltarea ţintelor şi ghidare aeriană finală".

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie