Veneția a activat sistemul MOSE de protecție la inundații

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritățile din orașul italian Veneția, care este situat în nordul țării, au anunțat, marți, activarea sistemului de protecție la inundații din pricina ploilor abundente. Apa a depășit cu aproximativ 170 de centimetri nivelul normal, relatează DPA, conform Agerpres.

Veneția a activat sistemul MOSE. Foto: EPA EFE

Orașul se află în prezent sub cel mai înalt nivel de atenționare. 

 Veneţia este clădită pe insule mici despărţite de canale şi nu are drumuri. În lipsa protecţiei la inundaţii, circa 80% din zonele pietonale ale oraşului îndrăgit de turişti ar fi inundate.  

La nivelul actual al apei, persoanele aflate în faimoasa Piaţă San Marco, spre exemplu, ar sta în apă până la talie. În fotografiile surprinse, marţi, oamenii pot fi văzuți în timp ce traversează piaţa prin ploaie, însă nu în condiţii de inundaţie. 

La primele ore ale dimineţii, oraşul şi-a activat sistemul de protecţie la inundaţii cunoscut sub numele de MOSE.  

Sistemul MOSE include o reţea de 78 de ecluze galbene instalate la trei intrări în laguna Veneţiei. 

 Veneţia activează ecluzele pentru a bloca mareea înaltă în timpul ploilor abundente şi a furtunilor ce provoacă o creştere a nivelului apei. Acest fenomen se manifestă cu precădere toamna. 

 Sistemul MOSE, dat în funcţiune în anul 2020, a contribuit la evitarea unor inundaţii majore în acest sit inclus în Patrimonul UNESCO. 

În anul 2019, în noaptea de 12 noiembrie, orașul a fost afectat de o inundație majoră, apa depășind cu 187 de centimetri nivelul normal. 

 Apa sărată reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa clădirilor istorice ale oraşului. 

 În alte regiuni ale Italiei, precum Sardinia şi Ostia, cursurile în şcoli au fost suspendate, marţi, din pricina furtunilor şi a ploilor abundente. Autorităţile au raportat copaci căzuţi şi inundaţii.  

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători