Vaticanul a îngheţat conturile deţinute de episcopul de Salerno, arestat pentru spălare de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Reuters

Vaticanul a îngheţat fondurile monseniorului Nunzio Scarano, care a fost arestat în urmă cu două săptămâni într-un dosar de spălare de bani, şi a averizat că alte persoane ar putea fi implicate în caz, scrie Associated Press.

Procurorul-şef al Vaticanului a îngheţat conturile deţinut de Nunzio Scarano la Banca Vaticanului. Monseniorul,  episcop de Salerno, a fost arestat de poliţiştii italieni pe 28 iunie sub acuzaţiile de corupţie şi calomnie. Scarano ar fi pus la cale aducerea a 20 de milioane de euro în Italia, la bordul unui avion privat, pentru a evita ca banii să fie declaraţi la graniţă.

Nunzio Scarano, care lucra la serviciul de contabilitate analitică al Administraţiei Patrimoniului Sfântului Scaun, biroul responsabil de bunurile şi investiţiile Vaticanului, ar fi colaborat cu un subofiţer din serviciul de contraspionaj şi un broker.

„Anchetele pot fi de asemenea extinse la alte persoane”, potrivit unei declaraţi difuzate de Vatican.

Recent, un tribunal a respins cererea lui Scarano (61 de ani) pentru arest la domiciliu.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie