UPDATE Finlanda şi Suedia îşi propun să adere împreună la NATO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Finlanda şi Suedia îşi vor exprima împreună dorinţa de a face parte din NATO, cererea urmând să fie depusă până la sfârşitul lunii mai, relatează Reuters.

În pofida întăririi cooperării cu NATO după anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia, în 2014, cele două ţări scandinave au ales să rămână în afara sa în virtutea neutralităţii lor tradiţionale. Dar războiul la scară largă lansat acum două luni de către Putin împotriva Ucrainei le-a pus în gardă şi le-a forţat să reflecteze asupra neutralităţii, în sensul dacă această politică mai poate fi cel mai bun mijloc de asigurare a securităţi naţionale.

Potrivit publicaţiei finlandeze Iltalehti, citate de Reuters, autorităţile de la Helsinki şi cele de la Stockholm plănuiesc să se întâlnească începând cu data de 16 mai pentru a discuta pe tema aderării la NATO. Anunţul public cu privire la depunerea candidaturii este prevăzut să fie făcut până la data de 24 mai.

Ziarul suedez Aftonbladet scrie, citând surse din Guvernul de la Stockholm, că Statele Unite şi Marea Britanie au promis deja Suediei o aprofundare a sprijinului militar, mai ales prin sporirea exerciţiilor, şi o susţinere politică puternică în cazul unui posibil proces de aderare la NATO.

Ministrul de Externe al Finlandei, Pekka Haavisto, a refuzat să comenteze relatarea publicată de Iltalehti, dar şi-a reiterat viziunea precum că ar prefera ca ţara sa şi Suedia să facă alegeri similare în privinţa NATO.

Acum două săptămână, în cadrul unei vizite în Suedia, premierul finlandez Sanna Marin a declarat că se aşteaptă ca Helsinki să ia în câteva săptămâni decizia dacă va solicita aderarea la NATO.

Suedia realizează în prezent o revizuire a politicii sale de securitate, ce include şi o viziune asupra posibilei aderări la NATO, rezultatele fiind aşteptate la jumătatea lunii mai.

Mai multe pentru tine:
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Estonia a publicat o hartă cu traiectoria de zbor a avioanelor de vânătoare rusești. Piloții ruși au ignorat semnalele avioanelor NATO
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Turist român, prins în infernul din Antalya: „Hotel de sute de milioane de euro, de cinci stele, fără hidranți. Sunt praf turcii la protecție”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”