Uniunea Europeană şi SUA consideră Rusia responsabilă pentru riscul de accident nuclear la centrala din Zaporojie

0
Publicat:

SUA şi Uniunea Europeană au declarat joi că invazia Rusiei din Ucraina este cea care a provocat un risc de accident nuclear la centrala ocupată de trupele ruse în regiunea sudică ucraineană Zaporojie şi care a fost vizată de mai multe atacuri începând de duminica trecută.

Centrala de la Zaporojie FOTO: Arhivă

Aceste riscuri sunt o consecinţă directă a capturării ilegale de către Rusia a centralei nucleare ucrainene din Zaporojie, într-o încălcare flagrantă a Cartei Naţiunilor Unite", a denunţat Uniunea Europeană în intervenţia sa la sesiunea specială de joi a Consiliului Guvernatorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), scrie Agerpres.

În discursul său, UE s-a referit la atacurile cu drone care au avut loc la centrală începând de duminica trecută, dintre care unul a vizat cupola unuia dintre reactoare, dar care nu a pus în pericol siguranţa centralei.

Cu toate acestea, AIEA a calificat drept "nesăbuite" atacurile, de care Ucraina şi Rusia se acuză reciproc şi care cresc riscul unui accident la cea mai mare centrală nucleară din Europa.

Prin intermediul ambasadorului său la organismele internaţionale de la Viena, Carl Hallergard, UE a declarat că ocuparea militară a centralei din Zaporojie în martie 2022, la scurt timp după începerea invaziei ruse în Ucraina, „sporeşte în mod semnificativ riscurile de securitate nucleară, care pot duce la accidente cu consecinţe grave pentru Ucraina şi nu numai".

În aceeaşi ordine de idei, SUA au afirmat că sursa incidentelor care ameninţă siguranţa centralei sunt „invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina şi preluarea cu forţa a centralei".

Ambasadoarea SUA la AIEA, Laura Holgate, a declarat în intervenţia sa că riscul unui accident este „o consecinţă directă a deciziei preşedintelui (rus Vladimir) Putin de a continua războiul său ilegal, nejustificat şi neprovocat împotriva Ucrainei".

La rândul său, Ucraina a acuzat Rusia că a lansat o campanie de dezinformare, acuzând Kievul pentru atacurile asupra uzinei. „Încercarea Rusiei de a da vina pe Ucraina este un efort disperat de a-şi ascunde propria vinovăţie", a declarat delegaţia ucraineană la AIEA.

Kievul susţine că securitatea uzinei va fi restabilită doar atunci când Rusia îşi va retrage trupele şi va returna gestionarea uzinei autorităţilor ucrainene.

De cealaltă parte, ambasadorul Rusiei la AIEA, Mihail Ulianov, a insistat joi în a acuza Ucraina de comiterea unor „atacuri nesăbuite" împotriva uzinei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie