Un tânăr decapitat de focurile de artificii. Alte incidente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 25 de ani a fost decapitat de focurile de artificii, iar un altul este grav rănit în oraşul Boofzheim, în estul Franţei, în noaptea de Anul Nou. Detaliile acestui incident sunt încă neclare, dar potrivit unui ziar local cei doi se apropiaseră prea mult de artificii în momentul exploziei.

Tânărul decedat ar fi aprins focurile de artificii cu ocazia trecerii în noul an, moment în care a avut loc o explozie. Prietenul său, de 24 de ani, a ajuns la spital în stare gravă, cu arsuri la nivelul capului şi mâinilor. 

Ziarul local Les Latest Nouvelles d'Alsace scrie că unul dintre dispozitivele pirotehnice nu a explodat aşa cum se aşteptau cei doi bărbaţi, motiv pentru care s-ar fi uitat să vadă ce se întâmplă, acela fiind momentul în care artificiile s-au declanşat. 

Şi la Strasbourg au fost incidente. 60 de maşini au fost incendiate, un număr mai mic însă faţă de anul precedent.

Potrivit unei surse a sindicatului poliţiei franceze, aproximativ şaizeci de maşini au fost arse şi mai multe persoane au fost arestate.

Vânzarea şi folosirea acestor dispozitive a fost de altfel interzisă în acea regiune, pentru a diminua numărul urgenţelor medicale în această perioadă în care serviciile sanitare sunt copleşite de pandemie.

Alte incidente

Franţa va extinde intervalul orar al interdicţiei de circulaţie în 15 departamente ale ţării pentru a combate răspândirea COVID-19, au anunţat vineri autorităţile franceze, care au confirmat mai multe incidente petrecute în noaptea de Anul Nou, printre care o petrecere ilegală cu mii participanţi şi un deces din cauza folosirii neglijente a focurilor de artificii, potrivit agenţiilor internaţionale de presă.

Orice deplasare neesenţială este în prezent interzisă pe întreg teritoriul Franţei între orele 20:00 şi 06:00, dar începând de sâmbătă interdicţia se va aplica începând de la ora 18:00 în respectivele 15 departamente.

Ministerul Sănătăţii francez a raportat joi 19.927 de noi cazuri de COVID-19, sub bilanţul de 26.457 consemnat miercuri, dar în continuare mult peste ţinta de cel mult 5.000 de cazuri zilnice stabilită de guvern pentru relaxarea restricţiilor.

Deşi autorităţile au interzis orice petrecere şi adunare în noaptea de Anul Nou, în localitatea Lieuron din vestul Franţei mii de tineri, francezi şi străini, s-au adunat la o astfel de petrecere ilegală, circa 2.500 dintre ei fiind încă acolo vineri dimineaţă.

Jandarmii au intervenit, dar ''s-au lovit de ostilitatea violentă a numeroşi petrecăreţi (...), un vehicul al jandarmeriei a fost incendiat, altele au fost avariate şi asupra militarilor s-a aruncat cu sticle şi pietre, provocând răni uşoare'', afirmă prefectura locală într-un comunicat, menţionând de asemenea că a fost deschisă o anchetă pentru ultraj şi organizare ilegală de adunări festive.

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”