Un medic s-a dat drept președintele țării la telefon și a încercat să aranjeze angajarea unui nepot

0
Publicat:

Un medic a sunat la un spital de top din Roma, s-a recomandat ca fiind președintele Italiei şi a cerut conducerii să-i angajeze nepotul pentru un post de medic, apoi s-a prezentat chiar el la interviu.

„Alo! Bună ziua! Sunt Sergio Mattarella, preşedintele Italiei”, a spus un medic urolog italian, în vârstă de 56 de ani când a sunat la cel mai prestigios spital din Roma, potrivit Antena 3.

El i-a cerut directorului că vrea să îşi angajeze nepotul la acea unitate medicală. 

Directorul spitalului a fost destul de suspicios şi a cerut să îi trimită un CV, care s-a dovedit a fi unul impresionant cu foarte multe realizări profesionale şi academice. Ulterior directorul l-a chemat la interviu.

Medicul s-a dus la întâlnirea stabilită, ba mai mult de atât, a prezentat şi o hârtie oficială ca şi cum ar fi venit din partea președinției, cu antetul președinției Italiei, şi chiar cu semnătura falsificată a președintelui țarii.

Atunci, directorul spitalului şi-a dat seama că ceva nu este în regulă, aşa că a sunat personal la președinția Italiei pentru a înțelege care este situația reală şi dacă într-adevăr Sergio Matarela a sunat la spital.

Totul a iești la iveală, iar în acest moment, medicul este anchetat pentru înșelătorie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima