Un jurnalist britanic, dispărut de aproape o săptămână într-un parc național din Norvegia, a fost găsit în viață

0
Publicat:

Un reporter britanic specializat în probleme climatice, dat dispărut în urma unei drumeții în condiții meteo nefavorabile într-un parc național izolat din Norvegia, a fost găsit în viață, după aproape o săptămână petrecută singur în sălbăticie.

Alec Luhn a fost găsit cu o rană gravă la picior, după aproape o săptămână. FOTO: Instagram/alecluhn

În vârstă de 38 de ani, Alec Luhn este un jurnalist de origine americană, care a lucrat pentru publicații de prestigiu precum The New York Times și The Guardian. A fost dat dispărut luni, 4 august, după ce nu s-a prezentat la zborul său de întoarcere în Marea Britanie din orașul Bergen, aflat la aproximativ 60 de kilometri de Parcul Național Folgefonna, unde se afla în drumeție, potrivit Daily Mail.

Ultimul contact a fost joi după-amiază, 31 iulie, când le-a trimis soției și altor apropiați un mesaj cu traseul său. Soția sa, jurnalista premiată cu Emmy Veronika Silchenko, a declarat pentru The New York Times că lipsa semnalului în zonă nu era neobișnuită și că obișnuia să plece singur în astfel de expediții. Totuși, a început să se îngrijoreze duminică, iar luni a alertat autoritățile.

Alec Luhn a fost găsit rănit, dar în viață

După o amplă operațiune de căutare, desfășurată în condiții meteo dificile, Alec Luhn a fost găsit cu o rană gravă la picior, pe care ar fi suferit-o chiar în prima zi a traseului. Potrivit echipelor de salvare, jurnalistul a reușit să supraviețuiască cu mâncare puțină și în condiții extrem de dure.

„Este grav rănit, dar nu în stare critică”, a precizat Geir Arne Sunde, șeful serviciului local de ambulanță aeriană și al centrului de traumă.

„Tot ce-mi doresc este să se întoarcă acasă. Nu pot dormi sau mânca, e foarte greu să nu știi nimic,” declara soția sa, înainte de a fi găsit.

Salvatorii au descris recuperarea sa ca fiind un miracol.

„Nu-mi amintesc să fi găsit vreodată pe cineva în viață după atâtea zile. Operațiunile nu se termină mereu cu un final fericit – dar azi, da. E o mare ușurare pentru toți cei implicați”, a declarat Stig Hope, coordonator al echipei de intervenție și voluntar la Crucea Roșie.

O zonă izolată și periculoasă

Alex Luhn plecase pe 31 iulie într-o drumeție de patru zile, pornind dintr-un centru de agrement din Ullensvang, pe marginea nordică a Parcului Național Folgefonna. Parcul, întins pe peste 55.000 de hectare, este cunoscut pentru relieful accidentat și pentru găzduirea unuia dintre cei mai mari ghețari ai Norvegiei.

Echipele de căutare, formate din 30 de voluntari, câini de salvare, drone și polițiști, au fost nevoite să suspende temporar operațiunile din cauza vremii extreme.

„Condițiile meteo s-au înrăutățit drastic în jur de miezul nopții. Nu era sigur să continuăm căutările în munți”, a explicat Tatjana Knappen, responsabilă cu operațiunile din partea poliției Vestland.

Poliția a precizat că Alec Luhn este un drumeț experimentat, echipat corespunzător pentru teren montan, fiind și bursier în cadrul rețelei Pulitzer Center Ocean Reporting Network.

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două