Video Un bărbat riscă pedeapsa cu închisoarea, după ce și-a spălat calul la o spălătorie auto

0
Publicat:

Un bărbat din satul Malechy, Polonia, riscă pedeapsa cu închisoarea pentru cruzime față de animale, după ce și-a spălat calul la o spălătorie auto.

FOTO: Poliția Maków Mazowiecki

Incidentul, aspru criticat pe rețelele sociale, a avut loc în orașul Maków Mazowiecki, la câțiva kilometri de sat, unde bărbatul, în vârstă de 43 de ani, și-a spălat animalul, legat de o căruță, la o spălătorie auto, cu un furtun cu apă de înaltă presiune, potritvit Daily Mail.

Calul, vizibil agitat, s-a ridicat pe două picioare, încercând să treacă de peretele despărțitor, și posibil să scape, însă a alunecat din cauza umezelii de pe jos.

Cu ajutorul materialului capturat de camerele de supraveghere, polițiștii au demarat o investigație și au reușit să-l găsească pe bărbat, într-un sat la câțiva kilometri de oraș.

Asupra acestuia a fost deschis un dosar pentru cruzime față de animale și riscă trei ani în spatele gratiilor.

De asemenea, propietarul unei stații peco din apropierea spălătoriei a declarat pentru jurnaliști că este pentru prima dată când vede așa ceva, arătându-se de-a dreptul șocat.

Fapta n-a scăpat nici de criticile internauților, care consideră incidentul unul de neacceptat, o manifestare a ignoranței și un exemplu clar de cruzime.

Acest act de bestialitate va face furori în curând iar făptașii vor primi pedeapsa pe care o merită”, spune alt internaut.

În România, cei care sunt acuzați de rănirea cu intenție a animalelor, riscă de la un an la 5 ani în spatele gratiilor, sau amendă, după caz, potrivit polițiștilor din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Olt

Mai multe pentru tine:
Cât costă un sejur la munte în vacanța de toamnă. Ce includ ofertele și care sunt stațiunile din România pe care le preferă turiștii
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Povestea şocantă a unui accident de avion: Mi-am mâncat prietenii ca să supraviețuiesc
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
De ce acte ai nevoie ca să votezi la alegerile din Republica Moldova dacă ești în străinătate
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză