UE trebuie să își îmbunătățească mobilitatea militară. Francezii au văzut pe pielea lor cât de greu este să transfere trupe în România

0
0
Publicat:

Țările europene trebuie să îmbunătățească mobilitatea militară pentru a transfera mai ușor tancuri, trupe și muniție pe continent, dacă vor să descurajeze o posibilă amenințare rusă, a declarat un general francez de top.

Europa trebuie să își îmbunătățească mobilitatea militară FOTO Arhivă

În timpul Războiului Rece, țările erau obișnuite să mute echipamentele militare, o sarcină care era "foarte simplă" pe atunci, dar care "a devenit treptat extrem de complexă", a spus Bertrand Toujouse, responsabil de noul comandament terestru al armatei franceze pentru Europa, pentru POLITICO.

„Este absolut esențial să punem din nou mobilitatea militară în mințile europenilor și pentru asta trebuie să exersăm", a declarat acesta.

Dacă Rusia atacă o țară NATO, soldații europeni și americani ar trebui să ajungă cât mai repede posibil la flancul estic al alianței.

Însă mutarea rapidă întâmpină o grămadă de obstacole în momentul de față, inclusiv procese administrative lungi pentru transportul materialelor de război peste granițe, infrastructură inadecvată pentru mutarea vehiculelor blindate și lipsa capacității de transporturi, cum ar fi vagoanele de tren.

În luna mai, miniștri de externe ai statelor UE au cerut capitalelor să implementeze un plan de mobilitate militară, care include angajamentul de a investi în infrastructură și de a asigura acces prioritar la drumuri, căi ferate și alte metode de transport pentru forțele armate.

În iunie, Franța a anunțat că se va alătura unui acord deja semnat de Polonia, Germania și Olanda pentru a crea un coridor de tranzit militar. În iulie, Grecia, Bulgaria și România au semnat o scrisoare de intenție pentru cooperarea în domeniul mobilității militare transfrontaliere.

Birocrația, mai importantă decât războiul

Armata franceză a realizat cu greu cât de dificil era să traverseze Europa în primăvara anului 2022, când a desfășurat un batalion în România, ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina.

"Am descoperit amploarea birocrației administrative. E un război în Ucraina, dar vameșii spun că nu ai tonajul corect pe axă și că tancurile tale nu pot să traverseze Germania", a povestit Toujouse.

Dincolo de obstacolelel administrative, soldații nu erau familiarizați cu abilități cruciale.

Armata franceză, care și-a petrecut ultimele decenii luptând în Afganistan și în regiunea Sahel din Africa de Vest, nu mai încărcase echipament militar pe trenuri de aproximativ 20 de ani, a spus generalul francez.

Franța a desfășurat trupe în România ca parte a unui efort mai amplu al NATO de a-și întări apărarea estică și speră să folosească rotația regulată a trupelor și echipamentelor pentru a reînvăța arta transportului militar.

Îmbunătățirea nu va fi ușoară

Toujouse a recunoscut că îmbunătățirea mobilității militare nu va fi ușoară deoarece regulile de transport și de vamă sunt în mare parte o prerogativă națională.

"Ataci în mod deschis suveranitatea statului" atunci când abordezi chestiuni "destul de sensibile", cum ar fi cine poate tranzita o țară, taxele vamale și ce fel de arme pot fi transportate, a spus le.

O idee este reducerea taxelor de acces. Toujouse a spus că în prezent, armata franceză trebuie să plătească 30 de milioane de euro pe an pentru a garanta accesul non-stop la trenurile transcontinentale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG