Ucraina prelungește legea marțială și amână alegerile parlamentare din octombrie

0
Publicat:

Parlamentul Ucrainei a votat joi prelungirea legii marțiale cu încă 90 de zile până pe 15 noiembrie. Astfel este exclusă posibilitatea ca alegerile parlamentare să aibă loc în octombrie, așa cum erau programate.

Parlamentul ucrainean a votat prelungirea legii marțiale FOTO Wikipedia

Ucraina a introdus legea marțială pe 24 februarie 2022, ziua în care Rusia a lansat o invazie pe scară largă în ucraina. Legea, care interzice bărbaților cu vârste între 18 și 60 de ani să părăsească țara, a fost prelungită de mai multe ori, scrie Reuters.

Yaroslav Zheleznyak, un membru al parlamentului, a declarat pe Telegram că o majoritate covârșitoare a parlamentarilor au votat pentru prelungirea legii marțiale, într-o sesiune a parlamentului Radei Supreme.

Astfel, nu pot fi organizate alegeri parlamentare în timpul legii marțiale și, deși erau programate în octombrie pentru a alege un nou parlament. Aceasta va fi prima dată când un vot național mare va fi respins din cauza războiului.

În situația actuală, Ucraina urmează să organizeze și alegeri prezidențiale în martie anul viitor.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie