Ucraina are primul purtător de cuvânt generat de AI. După chipul cui a fost creată Victoria Shi VIDEO

0
Publicat:

Ucraina a prezentat în decursul acestei săptămâni un purtător de cuvânt generat de AI, numit Victoria, care va face declarații oficiale în numele Ministerului de Externe.

Victoria Shi, prima purtătoare de cuvânt AI „din istorie” FOTO Captură Youtube

Ministerul a transmis că va folosi „pentru prima dată în istorie” un purtător de cuvânt digital pentru a citi declarațiile, dar care vor fi, în continuare, scrise de oameni, notează The Guardian.

Victoria Shi a fost modelată după chipul lui Rosalie Nombre, o cântăreață și fostă concurentă la versiunea ucraineană a reality show-ului „Burlacul”. Ea este îmbrăcată într-un costum închis la culoare.

Într-un clip de prezentare postat pe rețelele de socializare, purtătoarea de cuvânt s-a prezentat drept Victoria Shi, o „persoană digitală”. Aceasta gesticulează cu mișcări ale mâinilor și capului, în timp ce vorbește.

Serviciul de presă al instituției a spus că declarațiile date de Shi nu vor fi generate de AI, ci „scrise și verificate de oameni reali”.

Este doar partea vizuală pe care AI ne ajută să o generăm”, a spus DmItro Kuleba, ministrul de externe ucrainean, adăugând că noul purtător de cuvânt a fost un „salt tehnologic pe care niciun serviciu diplomatic din lume nu l-a făcut încă”.

Principalul motiv pentru care a apărut a fost „economisirea de timp și resurse” pentru diplomați, a spus el.

Creatorii lui Shi sunt o echipă numită Game Changer, care a realizat și conținut de realitate virtuală legat de războiul din Ucraina.

Numele și înfățișarea purtătoarei de cuvânt

Numele purtătorului de cuvânt se bazează pe cuvântul „victorie” și pe expresia ucraineană pentru inteligența artificială: shtuchniy intelekt.

Aspectul și vocea lui Shi sunt modelate după o persoană reală: Rosalie Nombre, o cântăreață și fostă concurentă la versiunea ucraineană a reality show-ului „Burlacul”. Nombre s-a născut în orașul Donețk, acum controlat de ruși, din estul Ucrainei. Are 54.000 de urmăritori pe contul ei de Instagram, pe care îl folosește pentru a discuta despre stereotipurile despre ucrainenii de rasă mixtă și despre cei care au crescut ca vorbitori de rusă.

Ministrul a spus că ea și-a oferit imaginea gratuit. Acesta a subliniat că Shi și Nombre „sunt doi oameni diferiți” și că doar figura AI va da declarații oficiale.

Pentru a evita falsurile, declarațiile vor fi însoțite de un cod QR care le face legătura cu versiunile text de pe site-ul ministerului. Shi va comenta serviciile consulare, în prezent un subiect controversat.

Ucraina a suspendat săptămâna trecută astfel de servicii pentru bărbații de vârstă de luptă care trăiesc în străinătate, ceea ce a făcut ca aceștia să se întoarcă în țara lor pentru proceduri administrative.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online