Turcia va participa la reuniunea privind pacea în Ucraina din Malta, anunță Zelenski

0
Publicat:

Turcia va participa la reuniunea privind pacea în Ucraina, organizată de Kiev în Malta la sfârşitul săptămânii viitoare, a declarat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, după o convorbire telefonică cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan.

Volodimir Zelenski anunță participarea Turciei la reuniunea din Malta FOTO Profimedia

Malta a anunţat vineri că va găzdui o reuniune pentru pace, la solicitarea preşedinţiei ucrainene, în perioada 28-29 octombrie. Alte astfel de evenimente au avut loc anul acesta în Arabia Saudită şi Danemarca.

„Am discutat despre următoarea rundă de negocieri de pace în Malta. Turcia va participa, adăugându-şi vocea şi poziţia de autoritate", a scris liderul ucrainean pe reţeaua X (fostă Twitter). Niciun oficial rus nu va lua parte la această întâlnire, potrivit presei ucrainene.

Recep Tayyip Erdogan şi Volodimir Zelenski au vorbit şi despre exporturile de cereale ucrainene, potrivit acestuia din urmă.

„Ucraina rămâne angajată în rolul său vital de garant al securităţii alimentare globale şi permite funcţionarea coridorului pentru cereale din Marea Neagră", a mai spus preşedintele ucrainean.

Turcia s-a poziţionat timp de un an şi jumătate în calitate de mediator în conflictul din Ucraina şi, sub egida sa, alături de ONU, Kievul şi Moscova au ajuns anul trecut la un acord privind exportul de cereale ucrainene, vitale pentru securitatea alimentară globală.

Cu toate acestea, Moscova s-a retras din acest acord la mijlocul lunii iulie, iar Turcia a încercat de atunci să readucă părţile la masa discuţiilor, în speranţa că acestea ar putea conduce la negocieri de pace mai ample între Ucraina şi Rusia.

Zelenski a precizat că i-a mulţumit preşedintelui Erdogan pentru „sprijinul său neobosit pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei".

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare