Trei însoțitori de zbor ai Companiei British Airways au ajuns la spital după ce au mâncat bomboane cu cannabis oferite de un pasager
0Trei însoțitori de zbor ai companiei British Airways au fost internați la spital după ce au mâncat bomboane gumoase cu canabis oferite de un pasager, în timpul unui zbor de la Heathrow către Los Angeles.
Bomboanele, fiecare conținând până la 300 mg THC, i-au făcut pe membri echipajului să se simtă „scăpați de sub control”, relatează Mirror. Potrivit The Sun, personalul a consumat bomboanele abia după aterizarea în Los Angeles, fără să știe ce conțin.
Conducerea British Airways a reacționat imediat: întregul echipaj a fost înlocuit, iar zborul de întoarcere a fost operat de o echipă nouă. Membrii de echipaj afectați au fost aduși înapoi ca pasageri, iar compania a deschis o anchetă pentru a identifica pasagerul care le-a oferit bomboanele. Se precizează că niciunul dintre angajați nu știa ce consumă și că nu vor fi aplicate sancțiuni.
O sursă citată de The Sun a explicat că, deși nu este neobișnuit ca pasagerii să ofere mici cadouri echipajului, în acest caz bomboanele au fost consumate abia după ce grupul a ajuns în SUA. „Acestea au fost mâncate în autobuzul echipajului, iar personalul obosit le-a consumat fără să suspecteze pericolul”, a spus sursa.
„Până când grupul a ajuns la hotelul echipajului, trei membri care consumaseră mai multe bomboane au început să aibă experiențe «în afara corpului». S-au simțit complet scăpați de sub control, panicați și speriați. Simptomele s-au agravat, iar trio-ul a fost dus la spital pentru tratament”, a adăugat sursa.
Medicii au confirmat că fiecare bomboană conținea până la 300 mg THC, ceea ce le plasează printre cele mai puternice produse comestibile cu marijuana disponibile.