Tensiuni în La Santé. Nicolas Sarkozy, amenințat cu moartea de deținuți care promit „să-l răzbune pe Gaddafi”

0
Publicat:

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a petrecut prima sa noapte în închisoarea de maximă securitate La Santé din Paris, sub pază specială, în urma unei condamnări definitive de cinci ani pentru fapte de corupție. Atmosfera din penitenciar s-a tensionat rapid, după ce alți deținuți au lansat amenințări la adresa fostului șef de stat, invocând dorința de a „răzbuna moartea lui Gaddafi”.

Sarkozy va contesta decizia de încarcerare/ FOTO:X

Informațiile au fost confirmate de surse din Ministerul francez de Interne și de avocatul fostului președinte. În contextul acestor amenințări, doi ofițeri din Serviciul de Protecție al Demnitarilor (SDLP) au fost trimiși să stea în celula alăturată, pentru a garanta siguranța lui Sarkozy 24 de ore din 24.

Pe rețelele sociale au apărut imagini filmate din interiorul închisorii, în care un deținut afirmă că Sarkozy este izolat și vulnerabil: „Tocmai a ajuns. Este singur. Știm totul. Vom răzbuna moartea lui Gaddafi”. În aceeași filmare, bărbatul cere „restituirea miliardelor de dolari” și lansează insulte la adresa fostului președinte, numindu-l „Micul Nicolas”.

Mai mulți deținuți din închisoarea La Santé ar fi urlat toată noaptea pentru a-l împiedica pe Nicolas Sarkozy să doarmă.

Mai multe surse din interiorul penitenciarului afirmă că atmosfera este tensionată, iar personalul obișnuit al închisorii este nemulțumit de prezența polițiștilor în spațiul carceral, considerând că pot asigura singuri ordinea și siguranța. Totuși, autoritățile centrale au decis suplimentarea măsurilor de protecție. Ministrul de Interne, Laurent Nuñez, a declarat că decizia este una „de siguranță națională”, justificată de statutul fostului președinte și de amenințările reale la adresa sa.

Condamnarea și contextul dosarului Gaddafi

Nicolas Sarkozy, în vârstă de 70 de ani, a fost condamnat la cinci ani de închisoare, într-un dosar de corupție cu ramificații internaționale, fiind găsit vinovat că a acceptat bani negri din partea fostului lider libian Muammar Gaddafi pentru finanțarea campaniei sale prezidențiale din 2007.

Ancheta, deschisă în urmă cu mai bine de un deceniu, a fost alimentată de declarațiile unui intermediar, omul de afaceri libanezo-francez Ziad Takieddine, care a susținut că a transportat milioane de euro în numerar de la Tripoli la Paris. Takieddine a murit luna trecută în circumstanțe încă neelucidate, ceea ce a alimentat noi teorii și suspiciuni privind amploarea rețelei de influență.

În același timp, un alt dosar – privind presupusa mituire a unui judecător – este în curs de apel, iar avocatul Christophe Ingrain a anunțat că Sarkozy va contesta decizia de încarcerare. „Este o încercare extrem de dură pentru el, atât uman cât și politic”, a declarat apărătorul.

Izolare într-un spațiu redus

Fostul președinte locuiește singur într-o celulă de aproximativ 9 metri pătrați, dotată cu pat, birou, telefon fix și televizor (contra-cost). Are acces la duș și i se permite o oră de plimbare zilnică într-o curte interioară. Nu are acces la telefon mobil și nici la contact direct cu ceilalți deținuți.

În ciuda condițiilor, avocatul Jean-Michel Darrois a declarat că Sarkozy rămâne „demn, combativ și lucid”. La intrarea în penitenciar, ar fi avut asupra sa două cărți: „Contele de Monte Cristo”, romanul lui Alexandre Dumas despre trădare și răzbunare, și o biografie religioasă – „Viața lui Iisus Hristos”.

Reacții politice și susținere din partea familiei

Președintele partidului Les Républicains, Éric Ciotti, a denunțat amenințările și a cerut măsuri ferme de protecție: „Este absolut firesc ca securitatea unui fost președinte să fie garantată în orice circumstanță, cu atât mai mult cu cât se află într-un mediu ostil”.

Carla Bruni, soția lui Sarkozy, ar fi vorbit deja cu el la telefon și își menține sprijinul public. Totodată, ea însăși este implicată într-un dosar legat de presupuse încercări ilegale de influențare a anchetelor, fiind acuzată de „mărturie mincinoasă în grup organizat”, faptă pentru care riscă până la 10 ani de închisoare, dacă va fi găsită vinovată.

Un precedent istoric

Sarkozy devine primul fost șef de stat francez care ajunge efectiv într-o celulă de închisoare după mareșalul Philippe Pétain, colaborator al regimului nazist în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

În trecut, Nicolas Sarkozy a fost supranumit „Superpolițistul”, pentru pozițiile sale dure în materie de ordine publică. Acum, ironia sorții îl plasează în postura vulnerabilă a unui fost lider politic devenit, la rândul său, un deținut protejat.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani