Sute de oameni, arestați în Marea Britanie. Regele Charles al III-lea denunță revoltele de extremă dreapta VIDEO

0
0
Publicat:

Regele Charles al III-lea a mulţumit poliţiei pentru acţiunea în faţa recentelor revolte de extremă dreapta care au afectat Regatul Unit, atribuind violenţele "delincvenţei unui număr mic" de persoane şi făcând apel la "respect şi înţelegere reciprocă".

Regele Charles al III-lea denunță violențele din Marea Britanie FOTO Arhivă

În cursul unor convorbiri telefonice cu prim-ministrul Keir Starmer şi oficiali ai poliţiei "suveranul britanic a afirmat că a fost foarte încurajat de numeroasele exemple de spirit de solidaritate care s-au opus agresiunilor atacurilor şi delincvenţei unui număr mic cu compasiunea şi rezistenţa celor mulţi", a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham, potrivit Agerpres.

Suveranul a transmis "cele mai sincere mulţumiri poliţiei şi serviciilor de urgenţă pentru tot ceea ce fac pentru a restabili pacea în zonele care au fost afectate de dezordine şi violenţă", a indicat sursa citată.

Suveranul și regina Camilla au transmis un mesaj de condoleanţe familiilor victimelor atacului cu cuţitul în care au fost ucise trei fetiţe cu vârste între şase şi nouă ani în timpul unui curs de dans pe 29 iulie la Southport, în nord-vestul Angliei.

Premierul britanic Keir  Starmer a avertizat vineri că poliţia trebuie să rămână "în stare de alertă" din cauza riscului de violenţe rasiste şi islamofobe, după revoltele care au zguduit Regatul Unit în aceste ultime zece zile, notează AFP.  

Mii de poliţişti sunt mobilizaţi după ce aceste revolte au izbucnit marţea trecută, în urma unui atac cu cuţitul în nord-vestul Angliei.

Aproape 500 de persoane au fost arestate, circa 150 au fost inculpate şi justiţia a început să dispună zeci de condamnări împotriva participanţilor la violenţe.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online