„Super iahtul lui Putin“, confiscat de autorităţile din Italia. Ambarcaţiunea are o valoare de 700 de milioane dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iahtul este unul dintre cele mai mari din lume FOTO: superyachtfan.com

Vineri 6 mai, autorităţile din Italia au confiscat super-iahtul ”Şeherezada”, despre care se presupune că este deţinut chiar de către preşedintele rus Vladimir Putin.

După cum precizează jurnaliştii americani de la CNN, conform unui comunicat de presă al Poliţiei Financiare din Italia, iahtul ”Şeherezada”, unul dintre cele mai mari din lume, era investigat încă de acum două luni cu suspiciunea că ar avea legături cu guvernul din Rusia. 

Investigaţiile duse de către anchetatori italieni ”au scos la iveală prezenţa unor legături economice şi de afaceri semnificative” între proprietarul iahtului şi ”elemente de prim-rang din cadrul guvernului din Rusia”.

Daniele Franco, ministrul de Finanţe din Italia, a emis vineri, 6 mai, un decret prin care iahtul, a cărui valoare este estimată la 700 milioane de dolari şi care este înregistrat în Insulele Cayman, nu are voie să plece din portul italian Marina di Carrara, din Toscana, acolo unde este ancorat încă din septembrie 2021 pentru reparaţii.

Conform CNN, proprietarul superiahtului – al cărui nume nu a fost dat publicităţii - ar avea legături şi cu mai mulţi oligarhi ruşi sancţionaţi de către Uniunea Europeană.

După cum scriu jurnaliştii de la site-ul de investigaţii SuperYachtFan, iahtul confiscat de către autorităţile italiene are o lungime de 136 de metri, un volum de peste 10.000 de tone, costurile anuale de întreţinere se ridică la minimum 50 de milioane de dolari, iar interiorul a fost realizat de către Zuretti Yacht Design, un nume de referinţă în domeniu. Iachtul poate găzdui maximum 58 de persoane, inclusiv echipajul.

Iahtul are printre altele câteva piscine, două heliporturi, un bar special şi băi cu robinete din aur.

Vă mai recomandăm şi:

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Orice acord de pace cu Rusia ar depinde de retragerea armatei ruse la poziţiile de dinaintea invaziei, afirmă Zelenski

Primele imagini surprinse cu dronele „kamikaze” Switchblade care îi atacă pe militarii ruşi VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă