Soluția unui oraș din Franța în lupta împotriva șobolanilor. Marsilia scoate pe străzi o „armată” de dihori

0
0
Publicat:

Oraşul francez Marsilia a recurs la folosirea dihorilor pentru a scăpa de şobolanii care invadează parcurile, cu o nouă experimentare a acestei metode "blânde şi ecologice" pe care speră să o perpetueze până în vara anului 2025 , a anunţat marţi municipalitatea.

Marsilia folosește dihori pentru a scăpa de șobolani FOTO Arhivă

În Piaţa Paul Mélizan, într-un cartier rezidenţial din sudul oraşului, Nuit şi Műre, doi dihori aflaţi la datorie urmăresc fără încetare şobolani. Aceşti prădători naturali din categoria rozătoarelor se strecoară în tunelurile în care se află şobolanii, forţându-i să iasă din ascunzişurile lor şi să intre într-o plas, potrivit Agerpres.

După 30 de minute, Alexandre Raynal, crescător de dihori şi directorul Raynal Environnement, a neutralizat deja trei exemplare datorită acestui procedeu de "prădare ecologică".

"Odată ce şobolanul rămâne blocat în plasă, îl prind cu ajutorul tatălui meu", a afirmat bărbatul care administrează o fermă de aproximativ douăzeci de dihori. Animalele sunt apoi colectate şi eutanasiate cu gaz.

Este a doua oară când oraşul foloseşte dihorii pentru a combate proliferarea şobolanilor. Prima perioadă de probă, în 2022, a făcut posibilă eliminarea a "între 100 şi 150 de şobolani" în patru parcuri, a explicat Adcha Guedjali, consilier municipal responsabil cu combaterea dăunătorilor.

"Această metodă elimină cel puţin 90% din populaţia de şobolani dintr-o anumită zonă", a afirmat Alexandre Raynal, care aminteşte că această tehnică de combatere a rozătoarelor datează din Evul Mediu.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat