Semne de detensionare a relațiilor dintre Kiev și Varșovia. Noul șef al diplomației poloneze, în vizită în Ucraina

0
Publicat:

Noul şef al diplomaţiei poloneze, Radoslaw Sikorski, se află vineri la Kiev, capitala Ucrainei, în prima sa vizită în străinătate după numirea în funcţie.

Radoslaw Sikorski la Kiev FOTO @sikorskiradek X

Sikorski a postat vineri dimineaţa un selfie făcut, din câte se poate vedea, în Piaţa Mihailivska, în centrul capitalei Ucrainei. „Prima vizită în străinătate. Deja la faţa locului”, a scris noul șef al diplomației poloneze pe reţeaua socială X.

Un responsabil ucrainean de rang înalt a confirmat pentru AFP că Radoslaw Sikorski se află la Kiev.

„Da, se află la Kiev, în prima sa vizită oficială”, a declarat la scurt timp după, pentru AFP, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei poloneze, Pawel Wronski.

Detaliile vizitei sunt ţinute secrete din raţiuni de securitate, notează AFP, citând presa poloneză.

Polonia este unul dintre aliaţii cei mai fideli ai Ucrainei în faţa invaziei ruse, însă în ultimele luni relaţiile între cele două ţări vecine au înregistrat o serie de dispute comerciale.

Radoslaw Sikorski s-a deplasat la Kiev pentru a încerca „să găsească o soluţie la afluxul excesiv de produse agricole (ucrainene, n. red.) în Uniunea Europeană şi mai ales în Polonia”, a detaliat vineri ministrul polonez al Agriculturii Czeslaw Siekierski, citat de agenția de presă PAP.

Un alt dosar spinos între Kiev şi Varşovia se referă la blocarea frontierei ucraineano-poloneze de către transportatori polonezi, generând cozi de aşteptare interminabile și afectând livrările de ajutoare.

Ministrul ucrainean al Infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, a avut miercuri, la Varşovia, prima sa întrevedere cu noul său omolog polonez în încercarea de a soluţiona această problemă. Un responsabil polonez este aşteptat vineri la Ministerul Infrastructurii de la Kiev pentru o nouă rundă de negocieri, precizează AFP.

Noul premier polonez Donald Tusk a promis la rândul său că va găsi o soluţie cu transportatorii nemulţumiţi de relaxarea regimului de acces al camionagiilor și produselor ucrainene în UE.

Sosirea la putere, la mijlocul lui decembrie, a acestui lider pro-european marchează o schimbare politică majoră în Polonia. De altfel, Tusk a promis că va dubla eforturile pentru ajutorarea Ucrainei, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie