Secretarul general al ONU va negocia în Ucraina continuarea acordului de export de cereale prin Marea Neagră

0
Publicat:

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, va discuta miercuri la Kiev cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski prelungirea acordului cu Moscova privind exportul cerealelor din Ucraina prin Marea Neagră, transmite Reuters.

FOTO: Shutterstock

Purtătorul de cuvânt al lui Guterres, Stephane Dujarric, a informat marţi că „secretarul general tocmai a ajuns în Polonia, în drum spre Ucraina”, unde va face demersuri pentru continuarea acordului „în toate aspectele acestuia” şi „alte chestiuni pertinente”, potrivit Agerpres. 

Acordul mediat iniţial de ONU şi Turcia în iulie anul trecut avea o durată de 120 de zile şi a fost prelungit în noiembrie, iar dacă niciuna din părţi nu are obiecţii, în 18 martie ar urma o nouă extindere a perioadei. Rusia a indicat că pentru a permite Ucrainei să continue exportul de cereale prin Marea Neagră doreşte ridicarea obstacolelor din calea exporturilor agricole ruse.

Pentru a convinge Moscova, în 2022 s-a încheiat şi un acord pe trei ani, prin care ONU se angaja să contribuie la facilitarea exporturilor de alimente şi îngrăşăminte din Rusia.

Atât Ucraina, cât şi Rusia sunt mari exportatoare de cereale şi îngrăşăminte. Occidentul a aplicat Rusiei sancţiuni dure după ce forţele ruse au invadat teritoriul ucrainean în februarie anul trecut, măsuri care nu afectează produsele agricole şi îngrăşămintele dar - potrivit Moscovei - creează „bariere” pentru exporturile respective prin restricţiile privind plăţile, logistica şi asigurările.

Conform datelor ONU, acordul care ar urma să fie reînnoit a permis Ucrainei să exporte până acum peste 23 de milioane de tone de porumb şi grâu. Principalele destinaţii au fost China, Spania, Turcia, Italia şi Olanda.

Guterres este însoţit în misiunea sa la Kiev de coordonatorul ajutoarelor umanitare ale ONU, Martin Griffiths, şi de reprezentanta la nivel înalt pentru comerţ a organizaţiei, Rebeca Grynspan. Griffiths este cel care a condus negocierile pentru acordul privind exporturile prin Marea Neagră, iar Grynspan acţionează pentru facilitarea exporturilor ruse de alimente şi îngrăşăminte, menţionează Reuters.

Secretarul general urmează să revină la New York joi, a precizat Dujarric. Este a treia vizită a lui Guterres în Ucraina în ultimul an.

Duminică, ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, a declarat că ţara sa „face eforturi pentru implementarea fără probleme şi prelungirea acordului privind cerealele”. După anunţ, luni, preţul grâului în contractele la termen a scăzut brusc, piaţa anticipând extinderea înţelegerii şi implicit creşterea cantităţilor disponibile în următoarele luni. 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Ce an al schimbărilor este 2026 pentru fragila Prințesă Kate! Previziunile făcute de astrologi i-au înmărmurit pe fanii regali
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil