Scandalul Epstein lovește mai puternic la Londra, decât la Washington. Scaunul premierului britanic se clatină, deși nu a avut niciodată vreo legătură personală cu miliardarul pedofil

Ramificațiile globale ale așa-numitelor „dosare Epstein” continuă să producă unde de șoc la aproape șapte ani de la moartea finanțistului american condamnat pentru infracțiuni sexuale. De această dată, paradoxal, nu Washingtonul pare cel mai vulnerabil, ci Londra. În timp ce numele lui Donald Trump apare în documente de anchetă fără a-i provoca, deocamdată, consecințe politice directe, premierul britanic Keir Starmer se confruntă cu o criză care îi poate pune în pericol mandatul – deși nu a avut niciodată vreo legătură personală cu Jeffrey Epstein, notează CNN.

Diferența de impact spune multe despre raporturile de putere și despre modul în care funcționează instituțiile de control de pe cele două maluri ale Atlanticului. În Marea Britanie, mecanismele de responsabilizare politică sunt active, adesea nemiloase. În Statele Unite, influența exercitată de Trump asupra Departamentului Justiției și asupra Congresului republican pare să-l protejeze de o examinare reală.

Între timp, victimele lui Epstein continuă să caute dreptate, lovindu-se de inerția sistemului american, în timp ce scandalul se extinde dincolo de SUA și Marea Britanie, ajungând inclusiv în Norvegia și Polonia. Este o demonstrație a dimensiunii internaționale a rețelelor de influență construite de Epstein – și a longevității politice a umbrei sale.

Presiune maximă la Londra

Keir Starmer nu este singurul afectat de furia publică. În Marea Britanie, sensibilitatea față de legăturile cu Epstein a fost atât de mare încât regele Charles al III-lea a decis, fără echivoc, să-i retragă fratelui său, fostul prinț Andrew, titlurile și rolurile oficiale, în încercarea de a limita daunele aduse monarhiei.

În SUA, nu a existat un echivalent al acestei „curățenii” instituționale. Nicio figură publică majoră nu a fost forțată să demisioneze exclusiv din cauza relațiilor cu Epstein. Cel mai cunoscut nume afectat rămâne fostul secretar al Trezoreriei, Larry Summers, dar consecințele au fost limitate.

Pentru Starmer, însă, criza a devenit politică în cel mai pur sens. Premierul a fost pus sub presiune după revolta unei părți a parlamentarilor laburiști, care i-au reproșat numirea lui Peter Mandelson ca ambasador la Washington, deși știa de prietenia acestuia cu Epstein. Într-o sesiune tensionată de întrebări și răspunsuri în Parlament, pe 4 februarie, Starmer a admis că era la curent cu această relație, dar a apărat inițial decizia.

Mandelson a fost demis anul trecut, după publicarea primelor documente care arătau că a continuat să-l sprijine pe Epstein chiar și după condamnarea acestuia pentru infracțiuni sexuale. Scandalul a reizbucnit însă odată cu apariția unor noi informații, potrivit cărora Mandelson ar fi transmis finanțistului date sensibile, cu impact asupra piețelor, în timpul crizei financiare din 2008. Mandelson se află acum sub anchetă penală, a demisionat din Camera Lorzilor și a părăsit Partidul Laburist.

„Mandelson ne-a trădat țara, Parlamentul și partidul”, a declarat Starmer, într-o formulare neobișnuit de dură pentru un lider aflat deja sub asediu politic.

Un scandal care amplifică fisuri vechi

Cazul Epstein nu este, în Marea Britanie, doar o poveste despre abuz și rețele de influență. El se suprapune peste trei tendințe deja existente: fragilitatea poziției lui Starmer la mai puțin de doi ani de la victoria electorală, istoria controversată a lui Mandelson și criza de credibilitate a monarhiei.

Starmer conduce un guvern aflat într-un echilibru precar. Apariția sa defensivă în Parlament a alimentat speculațiile privind o posibilă contestare internă a leadershipului său. Într-un sistem politic în care durata mandatului unui premier nu este garantată, discuțiile despre „cât va rezista” încep adesea din prima zi la Downing Street – o realitate greu de înțeles din perspectiva americană.

Saga Epstein reînvie și povestea lui Peter Mandelson, supranumit cândva „Prințul Întunericului”. Arhitect al modernizării Partidului Laburist alături de Tony Blair și Gordon Brown, Mandelson a avut mereu o slăbiciune pentru cercurile bogate și influente – o vulnerabilitate care i-a adus mai multe demisii și, în cele din urmă, legătura toxică cu Epstein.

În paralel, monarhia britanică traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii. Relația dintre prințul Andrew și Epstein a erodat grav încrederea publicului, iar înțelegerea extrajudiciară cu Virginia Giuffre a fost, pentru mulți britanici, punctul final al toleranței. Înlăturarea lui Andrew din prim-plan a fost o măsură de avarie menită să protejeze instituția, dar dezbaterea despre privilegiu, responsabilitate și viitorul monarhiei rămâne deschisă.

Trump, aproape imun la scandal

În contrast, Donald Trump pare, cel puțin pentru moment, aproape imun la efectele politice ale dosarelor Epstein. Nu a fost pus sub acuzare, iar administrația sa insistă că nu există temei pentru noi urmăriri penale. Strategia sa rămâne aceeași: să înece orice amenințare într-un zgomot constant de crize, conflicte și controverse.

Spre deosebire de Starmer, Trump nu riscă să fie „dat jos” de propriul partid în urma unui vot intern. Controlul asupra Partidului Republican și asupra Congresului limitează sever capacitatea instituțiilor de a-l trage la răspundere. Chiar și audierile anunțate îi vizează mai degrabă pe rivalii politici, nu pe actualul președinte.

Totuși, dosarele Epstein reapar într-un moment delicat pentru Trump, pe fondul unei erodări lente a sprijinului republican. Istoria recentă arată că scandalurile vechi pot reveni exact atunci când un lider se așteaptă mai puțin, notează CNN.

Pentru moment însă, balanța este clară: scandalul care zguduie elitele occidentale amenință mai serios stabilitatea politică a Marii Britanii decât președinția americană.