Rusia susține că a interceptat două bomdardiere americane deasupra Mării Baltice

0
Publicat:

Rusia a declarat marţi că a ridicat de la sol unul dintre avioanele sale de război pentru a intercepta două bombardiere americane deasupra Mării Baltice, care în opinia sa se apropiau de frontieră.

Avion de vânătoare Su-27 FOTO Shutterstock

După retragerea avioanelor de război străine de la frontiera Rusiei, avionul rus de luptă s-a întors pe aerodromul iniţial” fără incidente, a anunţat Ministerul rus al Apărării pe Telegram.

Conform ministerului, cele două aeronave în cauză erau bombardiere strategice B-1B ale Forţelor Aeriene ale SUA care „se apropiau de graniţa Rusiei”, precizând că au ridicat de la sol un avion de vânătoare Su-27 pentru a merge în întâmpinarea lor. Frontiera rusă nu a fost încălcată, a precizat ministerul.

Zborul avionului de vânătoare rusesc a avut loc cu respectarea strictă a regulilor internaţionale privind spaţiul aerian”, a adăugat Moscova, notează Agerpres.

Creștere a numărului de incidente

Incidentele în care au fost implicate avioane ruseşti şi aeronave ale ţărilor NATO s-au înmulţit în ultimii ani, chiar înainte de începerea conflictului din Ucraina.

Săptămâna trecută, un incident similar deasupra Mării Baltice a implicat un avion de vânătoare rusesc şi două avioane militare francez şi german.

La începutul lunii mai, un avion polonez al gărzii de coastă care opera în Marea Neagră în numele agenţiei europene pentru frontiere externe, Frontex, a fost pus în pericol, conform Varşoviei, de apropierile unui avion de luptă rusesc.

O lună mai devreme, avioane de luptă ruseşti au mers în întâmpinarea unei drone americane Reaper MQ-9 în Marea Neagră, care după manevrele lor s-a prăbuşit în mare. Incidentul a provocat un acces de tensiune între Washington şi Moscova.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Casa regală britanică, zguduită de legăturile Prințului Andrew cu Epstein. La ce au fost supuse Prințesele Beatrice și Eugenie
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”