Rusia. Jurnalistul Vladimir Kara-Murza, transferat într-o închisoare necunoscută

0
Publicat:

Jurnalistul rus Vladimir Kara-Murza, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru „înaltă trădare” şi răspândirea de „informaţii false” despre armată, a fost transferat într-o închisoare neprecizată pentru a-şi ispăşi pedeapsa înainte de soluţionarea recursului său în casaţie, au denunţat familia şi avocatul său.

Vladimir Kara-Murza FOTO EPA-EFE

„Vladimir Kara-Murza a fost transferat de la centrul de arest preventiv Vodnik din Moscova. În acest moment nu ştim unde îl duc. Încercăm să aflăm”, a scris avocatul Vadim Prohorov pe contul său de Telegram.

Potrivit avocatului, transferul jurnalistului a fost ordonat de autorităţile penitenciare fără a aştepta o decizie asupra recursului în casaţie.

Soţia lui Kara-Murza a postat pe platforma socială X, cunoscută până recent sub denumirea Twitter, că transferul a fost făcut în secret în ajunul celei de-a 42-a aniversări de la naștere a jurnalistului, pentru ca acesta să nu primească „mesaje de susţinere din toată lumea”.

„Transferul este poate cea mai dură şi mai periculoasă perioadă din viaţa deţinuţilor politici”, a scris Evghenia Kara-Murza.

Transferul deţinuţilor în Rusia se face în etape, de la o închisoare la alta, o procedură care poate dura câteva zile sau chiar săptămâni, notează agenția de presă EFE, preluată de Agerpres.

Vladimir Kara-Murza, în vârstă de 41 de ani, considerat prizonier de conştiinţă de către Amnesty International, a fost distins cu Premiul Vaclav Havel pentru Drepturile Omului 2022 de către Consiliul Europei.

Jurnalistul a fost arestat în aprilie 2022 după ce a criticat decizia lui Vladimir Putin privind lansarea războiului la scară largă împotriva Ucrainei. Kara-Murza a cerut sancțiuni împotriva oficialilor ruși vinovați de încălcări ale drepturilor omului și de corupție. El l-a criticat totodată pe Putin pentru modul în care tratează disidenții politici în Rusia.

Ca urmare a acestor critici, un tribunal din Moscova l-a condamnat, în aprilie 2023, la 25 de ani de detenție într-o colonie cu regim strict sub acuzația de „înaltă trădare”, răspândirea de „informații false” despre armata rusă și conducerea unei organizații indezirabile.

Născut la 7 septembrie 1981 la Moscova, Vladimir Kara-Murza este un activist politic, jurnalist, autor, regizor și deținut politic rus. Este fiul jurnalistului și prezentatorului de televiziune Vladimir Alekseevici Kara-Murza (1959–2019), un critic deschis al lui Leonid Brejnev și un susținător al reformelor din timpul lui Boris Elțîn, și un nepot al istoricului și jurnalistului Aleksei Sergheevici Kara-Murza (1914-1988). De asemenea, este unul dintre stră-strănepoții revoluționarului leton Voldemārs Bisenieks (1884–1938) și primului ambasador al Letoniei în Marea Britanie, Georgs Bisenieks⁠ (1885–1941), ambii împușcați de NKVD. Unchiul său, Aleksei Alekseevici Kara-Murza, este un renumit filosof și politolog rus.

Un protejat al fostului lider politic rus Boris Nemțov, Kara-Murza a fost vicepreședinte al organizației Rusia Deschisă, un ONG fondat fostul oligarh Mihail Hodorkovski pentru a promova societatea civilă și democrația în Rusia. În 2012, a fost ales în Consiliul Coordonator al Opoziției Ruse. În plus, a ocupat, din 2015 până în 2016, funcția vicepreședinte al Partidului pentru Libertatea Poporului. A regizat două documentare, și anume They Chose Freedom („Au ales libertatea”) și Nemțov⁠. Boris Nemțov a fost împușcat mortal în februarie 2015 în timp ce traversa un pod aflat la doi pași de Kremlin.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC