Riscul de ploi torențiale s-a dublat din cauza schimbărilor climatice, susține un nou raport

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Riscul de ploi torenţiale, precum cele care au provocat inundaţii devastatoare în Europa Centrală în această lună, este de două ori mai mare din cauza schimbărilor climatice, conform unui raport dat publicităţii miercuri.

Schimbările climatice dublează riscul de inundații precum cele care au lovit Europa FOTO Arhivă

Cele mai grave inundaţii care au lovit Europa Centrală şi de Est în ultimele cel puţin două decenii s-au soldat cu 24 de morţi, cu oraşe pline de noroi şi moloz, clădiri avariate, poduri prăbuşite şi cu un cost al reparaţiilor care se ridică la miliarde de dolari, potrivit Agerpres.

Raportul World Weather Attribution, un grup internaţional de oameni de ştiinţă care studiază efectele schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme, a constatat că cele patru zile de precipitaţii aduse de ciclonul Boris au fost cele mai abundente înregistrate vreodată în Europa Centrală.

Potrivit grupului, pe fondul schimbărilor climatice astfel de ploi torenţiale au devenit de cel puţin două ori mai probabile şi cu 7% mai abundente.

"Din nou, aceste inundaţii evidenţiază rezultatele devastatoare ale încălzirii provocate de combustibilii fosili", a declarat Joyce Kimutai, cercetătoare la Institutul Grantham al Imperial College din Londra şi coautoare a studiului.

"Până când petrolul, gazul şi cărbunele vor fi înlocuite cu energie regenerabilă, furtuni precum Boris vor declanşa precipitaţii şi mai abundente, provocând inundaţii care vor afecta economia", a spus ea.

În raport se precizează că, deşi combinaţia de fenomene meteorologice care a provocat furtuna - inclusiv aerul rece care s-a deplasat deasupra Alpilor şi aerul foarte cald de deasupra Mării Mediterane şi Mării Negre - a fost una neobişnuită, schimbările climatice au făcut ca astfel de furtuni să fie mai intense şi mai probabile.

Potrivit raportului, o astfel de furtună este de aşteptat să se formeze, în medie, o dată la 100 până la 300 de ani, în condiţiile climei actuale, cu o încălzire de 1,3 grade Celsius comparativ cu nivelurile din perioada preindustrială.

Cu toate acestea, raportul precizează că astfel de furtuni vor aduce cu cel puţin 5% mai multă ploaie şi vor fi cu 50% mai frecvente decât în prezent în cazul unei încălziri cu 2 grade Celsius comparativ cu nivelurile preindustriale, ceea ce se preconizează că se va întâmpla în anii 2050.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor