Regele Charles, confruntat de un britanic: „Plătim pentru paradă și ne chinuim să ne încălzim casele!”

0
Publicat:

Regele Charles al III-lea a fost luat la rost vineri, în timpul unei vizite în Țara Galilor, de un bărbat revoltat de finanțarea monarhiei din bani publici, în condițiile în care Marea Britanie se află în pragul celui mai ridicat nivel de inflație din ultimii 40 de ani, relatează Newsweek. 

Regele Charles în Țara Galilor FOTO EPA-EFE

Incidentul a avut loc în timp ce regele Charles și soția sa, regina consoartă Camilla, vizitau Țara Galilor în cadrul unui turneu în provinciile Regatului Unit, început de când a fost proclamat rege.

După ce au participat la o ceremonie dedicată vieții regretatei regine la Catedrala Llandaff din Cardiff, monarhul și consoarta s-au întâlnit cu membrii publicului în timpul unei plimbări.

În timp ce Charles dădea mâna și vorbea cu mulțimea, un bărbat a strigat: „Charles! În timp ce noi ne chinuim să ne încălzim casele, trebuie să plătim pentru parada ta. Contribuabilii plătesc 100 de milioane de lire sterline pentru tine, și pentru ce?".

În acel moment, Regele Charles a dat un răspuns nesigur, spunând „oh”, și și-a continuat drumul.

Charles și Camilla au fost, în general, bine primiți în timpul vizitei lor în Țara Galilor, care a inclus și primirea condoleanțelor oficiale pentru moartea reginei în timpul unei sesiuni speciale la Senedd (Parlamentul galez).

Cu toate acestea, au existat o serie de voci împotriva vizitei cuplului regal, inclusiv protestatari antimonarhie care au huiduit la sosirea lor în Cardiff. Conform BBC, în jur de 100 de protestatari s-au adunat în preajma porților castelului, cu mesaje împotriva regelui, din mulțime auzindu-se și huiduieli. 

Bărbatul neidentificat care a adus în discuția cu regele problema finanțării regale a făcut-o în contextul în care dezbaterile despre costul vieții cresc în rândul britanicilor îngrijorați.

Inflația în Marea Britanie a ajuns la 10,1%  în iulie, cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani, creșterea prețurilor la energie lăsându-i pe britanici să se pregătească pentru o iarnă dificilă.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO