Propunerile de pace negociate cu americanii ar putea să fie prezentate Rusiei în câteva zile. Zelenski: „Ne bazăm pe cinci documente”

0
Publicat:

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat, marți, că propunerile negociate cu oficialii americani privind un acord de pace ar putea fi finalizate în curând, după care trimișii americani le vor prezenta Kremlinului.

Volodimir Zelenski FOTO: EPA EFE

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, marți, că planurile de pace revizuite, negociate de SUA, ar putea fi prezentate Rusiei în câteva zile, în urma discuțiilor de la Berlin.

Președintele ucrainean a părăsit Germania încrezător că propunerile negociate cu SUA vor fi finalizate în curând, după ce a primit garanții cruciale de securitate din partea aliaților săi europeni și a Washingtonului, scrie The Independent.

Anunțul lui Zelenski vine după două zile de discuții la Berlin. Luni, oficialii americani au declarat că au rezolvat „90%” din problemele dintre Rusia și Ucraina, dar, în ciuda tonului pozitiv, nu este clar dacă sfârșitul războiului este mai aproape, mai ales că partea rusă este absentă de la discuțiile actuale, potrivit The Guardian.

Președintele ucrainean a declarat că, dacă Rusia va respinge propunerile, ar fi „o cerere justă” să se solicite SUA mai multe arme și sancțiuni suplimentare împotriva Moscovei.

Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina și SUA ar putea avea o nouă rundă de discuții de pace în Statele Unite chiar în acest weekend, după consultările dintre Washington și Moscova, scrie Mediafax.

„Ne bazăm pe cinci documente. Unele dintre ele se referă la garanții de securitate: obligatorii din punct de vedere juridic, adică votate și aprobate de Congresul SUA”, a spus Zelenski, adăugând că garanțiile vor „reflecta articolul 5” al NATO.

Oficialii americani nu dau detalii despre conținutul pachetului de securitate

Potrivit The Guardian, oficialii americani au refuzat să ofere detalii specifice despre ce ar putea include pachetul de securitate și ce s-ar întâmpla dacă Rusia ar încerca să cucerească mai mult teritoriu după încheierea unui acord de pace. Cu toate acestea, ei au confirmat că SUA nu intenționează să trimită trupe terestre în Ucraina.

În continuare, principalul punct de divergență între echipa ucraineană și negociatorii americani rămâne problema teritoriului. În timp ce Trump dorește ca Ucraina să renunțe la părțile din regiunea Donbas pe care le mai deține, Ucraina vrea înghețarea liniilor la punctul actual de contact.

Momentan, nu este clar cum vor proceda cele două părți în ceea ce privește problema teritorială, Zelenski sugerând anterior că o soluție de compromis, cum ar fi o zonă economică liberă, ar fi teoretic posibilă dacă poporul ucrainean ar decide acest lucru prin organizarea unui referendum.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri