Prinţul William și Kate împlinesc 12 ani de căsătorie. Fotografia postată cu ocazia aniversării FOTO

0
Publicat:

Prințul William și soția sa, Kate, aniversează 12 ani de căsătorie. Cu acest prilej, cuplul regal a postat o fotografie pe rețelele de socializare, într-o ipostază mai puțin obișnuită.

Prințul William și soția sa, Kate, împlinesc 12 ani de căsătorie FOTO Profimedia

Căsătoria dintre Prințul William și Kate Middleton

William şi Kate s-au căsătorit la Westminster Abbey pe 29 aprilie 2011, după o relaţie de opt ani. Căsătoria celor doi a fost evenimentul regal al anului 2011, la care au participat 2.000 de invitaţi.

Aproape 25 de milioane de persoane din Marea Britanie au urmărit ceremonia transmisă în direct la televizor, cu o audienţă la nivel global estimată la două miliarde de telespectatori.

După 12 ani de mariaj cuplul formează o familie fericită, alături de cei trei copii pe care îi au împreună: prinţul George, în vârstă de nouă ani, prinţesa Charlotte, şapte ani, şi prinţul Louis, de cinci ani.

Unde a fost realizată fotografia aniversară

Prinţul William şi soţia sa, Kate, au postat o fotografie online cu ocazia aniversării a 12 ani de căsătorie.

Fotografia postată cu prilejul aniversării FOTO Twitter

Potrivit dpa, fotografia, ar fi fost realizată în comitatul Norfolk, într-o zi însorită anul trecut. Imaginea îi potretizează pe cei doi departe de un cadru formal. Cu zâmbete largi pe față, cuplul părea hotărât să profite de vremea frumoasă, printr-o plimbare cu bicicletele.

William a fost surprins purtând ochelari de soare, blugi şi o cămaşă albastră. Mereu o apariție care s-a distins prin eleganță și rafinament, chiar și când vine vorba de făcut sport, Kate este îmbrăcată într-o cămaşă albă, delicată și feminină, asortată cu o pereche de blugi. La fel ca și soțul său, ea și-a accesorizat ținuta cu o pereche de ochelari de soare, pe care îi poartă pe cap.

Fotografia a fost postată pe contul oficial de Twitter al cuplului, însoțită de simplul mesaj „12 ani” şi un emoticon în formă de inimă.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”