Prinţul Harry mege în Regatul Unit în ziua comemorării morţii reginei Elisabeta a II-a. Speculaţii privind o eventuală reconciliere cu familia regală

0
0
Publicat:

Prinţul Harry se va afla în Regatul Unit  în data de 8 septembrie, zi care marchează a treia comemorare a decesului bunicii sale, regina Elisabeta a II-a, pentru a asista la o ceremonie de premiere în cadrul unei acţiuni de caritate.

Prinţul Harry va ajunge, în septembrie, în Regatul Unit FOTO Profimedia

Harry, care locuieşte în California după o dispută cu familia regală britanică în 2020, „va asista la ceremonia ce marchează a 20-a aniversare a WellChild Awards”, a anunţat pe site-ul său această organizaţie, care oferă asistenţă copiilor bolnavi, potrivit AFP, citată de Agerpres.

De 17 ani, prinţul britanic este patronul acestei organizaţii de caritate. La ceremonia din 8 septembrie, el urmează să se întâlnească cu copii grav bolnavi şi cu familiile acestora şi să înmâneze un premiu unui „copil care reprezintă o sursă de inspiraţie".

„Mă simt întotdeauna privilegiat să asist la WellChild Awards”, a declarat prinţul Harry, citat de organizaţia mai sus menţionată.

Sosirea lui Harry în Regatul Unit are potenţialul de a alimenta speculaţiile despre o eventuală reconciliere cu familia regală britanică.

Prinţul Harry ar vrea să se împace cu regele Charles al III-lea

Într-un interviu acordat în mai pentru BBC, Harry, în vârstă de 40 de ani, a dat asigurări că doreşte să se împace cu tatăl lui, regele Charles al III-lea.

Harry a fost văzut cel mai recent în Regatul Unit în luna mai, cu ocazia unei audieri judiciare privind asigurarea securităţii sale.

În iulie, Mail on Sunday a publicat fotografii de la o întâlnire a prinţului Harry cu consilieri ai suveranului, considerată o primă etapă pe drumul către o împăcare.

Regina Elisabeta a II-a a murit pe 8 septembrie 2022 în reşedinţa sa Balmoral din Scoţia.

Prinţii William şi Harry, însoţiţi de soţiile lor, Kate şi Meghan, au apărut, câteva zile mai târziu, unul lângă altul, dar cu o atitudine glacială, în haine de doliu, la Castelul Windsor. A fost pentru ultima dată când au fost văzuţi împreună.

Relaţia rece dintre Harry şi familia regală s-a înrăutăţit şi mai mult la începutul anului 2023, când prinţul şi-a publicat memoriile, „The Spare”, în care i-a criticat în mod special pe fratele său şi pe prinţesa Kate

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani